Premieră în medicina din Galați

Premieră în medicina din Galați
A fost montată prima pompă de insulină
La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf.Apostol Andrei” a fost montată luni, 04 iulie 2022, prima pompă de insulină unei paciente care suferă de diabet zaharat tip 2, de mai bine de 14 ani fiind dependentă de injecţiile cu insulină.
Până acum, aceste pompe care administrează automat insulina necesară în corp 24 de ore pe zi erau montate în alte centre medicale din țară, în special în spitalele din Iași.
"Aceste dispozitive medicale preiau o parte din funcţiile pancreasului, eliberând cantităţile necesare de insulină, inclusiv dozele de corecţie, înlocuind astfel clasicele injecţii. Pentru pacienţi efectele pozitive sunt multiple: fără injecţii, cantitatea necesară de insulină este mult mai bine dozată, menţinerea nivelului glicemiei la valori normale şi scăderea episoadelor severe de hipoglicemie. În plus, faptul că acum se pot monta şi la Galaţi, fără a mai fi nevoie de drumuri suplimentare la alte centre medicale pentru schimbarea senzorilor sau a consumabilelor, reduce foarte mult rata de abandon a acestor dispozitive medicale. Aceste pompe de insulină sunt montate prin Programul Naţional de Diabet Zaharat", a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:31 - Confuzie în jurul negocierilor SUA-Iran. Trump spune că nu există o notificare oficială din partea Teheranului
- 20:27 - Franța se alătură eforturilor SUA pentru un acord cu Iranul. Macron vorbește despre o misiune în Strâmtoarea Ormuz
- 19:35 - Gică Hagi, mesaj înaintea meciului cu Georgia: „Trebuie să jucăm cu onoare pentru România”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News













