Miercuri, 12 octombrie 2022, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” din municipiul Galaţi a avut loc lansarea volumului ”Istoricul Florin Marinescu şi familia sa – contur biografic”. Manifestarea culturală s-a desfăşurat în cancelaria colegiului gălăţean şi a reunit alături de istoricul Florin Marinescu, oameni de cultură, cadre didactice, preoţi, istorici şi elevi.

În debutul întrunirii, prof. dr. Ion Cioroiu, autorul şi moderatorul evenimentului, a prezentat repere din viaţa şi activitatea remarcabilului cercetător şi i-a oferit acestuia o diplomă omagială.
În continuare, distinsul invitat a realizat o prezentare concisă a vieţii sale cu relatări emoţionante a unor întâmplări memorabile care i-au marcat parcursul profesional şi existenţial.
Invitat să ia cuvântul, preotul Eugen Drăgoi a reliefând câteva aspecte din activitatea prolifică a cercetătorului cu referire la viaţa bisericească, studiate de-a lungul vremii de preotul gălăţean.
A urmat o sesiune de întrebări şi răspunsuri, la care au fost angrenaţi în special elevii din clasele a X-a şi a XI-a din cadrul scolii gazdă, prezenţi la întrunirea culturală.

 

La final, cei prezenţi la eveniment au primit volumul proaspăt prezentat şi apărut anul acesta la Editura Sfântul Ierarh Nicolae din Brăila.
Istoricul Florin Marinescu, este un cunoscut cercetător şi bun cunoscător al arhivelor româneşti de la Muntele Athos, cu peste 41 de ani dedicaţi cercetării. A publicat peste 160 de studii şi articole şi mai multe volume de documente din arhivele mănăstirilor athonite şi din alte fonduri documentare româneşti păstrate în Grecia. Între lucrările publicate se numără şi o sinteză de istorie a romanilor în limba greacă ”Romanii. Istorie şi civilizaţie, Editura Iolkos, Atena, 2007. A participat la peste 90 de conferinţe internaţionale, congrese şi colocvii, fiind apreciat şi premiat pentru contribuţia sa deosebită. Este membru al mai multor organisme ştiinţifice internaţionale: Comisia greacă de studii sud-est europene, Societatea greacă de genealogie şi heraldică, Societatea greacă de arhivistică, membru fondator al Academiei Internaţionale de Genealogie.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentDepistat în trafic având permisul suspendat
Articolul următorAvertisment ISU Tulcea: Fumul de la un incendiu din Ucraina se îndreapta spre România | „Nu se mai poate respira”