La data de 12 octombrie, în jurul orei 01:45, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Galați, au depistat în trafic, pe strada Brăilei, din municipiul Galați, un bărbat de 24 ani, din comuna Cuza Vodă, care conducea un autoturism. 

În urma controlului efectuat de polițiști, aceștia au constatat că cel aflat la volan avea dreptul de conducere suspendat. La testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ.

În cauză fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentComisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Galaţi a verificat 12 operatori economici din județ. Comisarii CJPC Galaţi au aplicat 13 amenzi contravenționale
Articolul următorLansare de carte la Colegiului Național ”Vasile Alecsandri” din Galaţi