Datorită numărului impresionant de cereri de bilete pentru spectacolul Edith Piaf – o viaţă, care a avut premiera pe 13-14 februarie, Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard”, va programa acest spectacol şi pe 20-21 februarie, de la ora 18:30, în sala de spectacole a Teatrului. Spectacolul, ale cărui text, regie şi scenografie aparţin lui Dan Mirea, va evolua sub conducerea muzicală a maestrului Nicolae Mantu şi cu mişcarea scenică semnată de maestrul de balet Gabriela Gegea.
Viaţa şi personalitatea cântăreţei Edith Piaf reprezintă o pagină de istorie ce nu trebuie uitată sau ştearsă din conştiinţa omenirii. Un spectacol altfel decât revista tradiţională, un spectacol unitar, cu un concept modern, ce mizează pe emoţia expresiei non verbale, transmisă direct spectatorului. Aceea legătură indisolubilă, atât de greu de realizat – dar mult dorită şi aşteptată -, dintre artist şi spectator. Exact ceea ce a reuşit Edith Piaf acum peste jumătate de veac, cu vocea ei inconfundabilă şi mesajul cântecelor ei, desprins din viaţa cotidiană.
Din distribuţie vor face parte artiştii: Cristina Vasopol (Edith Piaf), Florentina Andronic (Annetta Gassion, mama lui Edith Piaf), Andrei Ardeleanu (Louis Alphonse Gassion, tatăl lui Edith Piaf), Viorica Mărăndici (Louise Gassion, bunica lui Edith Piaf, matroană), Irina Popa (Simone „Momone” Berteaut), Paul Buţa (Louis Leplee), Valentin Vasopol (Marcel Cerdan), Mariana Pisică, Cristina Ionaşcu şi Doina Munteanu (prostituate), Adina Lazăr (Jurnalistă), Alexandru Tatu (Moartea), Alexandru Dobre, Paul Nedelcuţă, Anton Mihail, Cristina Dobre, Marian Neculcia, Adina Gurenciuc, Costel Donose, Gheorghe Racoviţă, Victoria Sorocaleti, Alexandra Tărăbuţă, Ovidiu Ghioc, Maria Macovei, Vasilică Burcuş, Paula Sima, Ionuţ Ţurlea, Valentina Iumen, Andrei Antohi, Rodica Dorojan, Alexandru Macovei, Daniela Radu, Paul Adămiţă. Copiii care vor interpreta rolul lui Edith Piaf în două stagii ale vieţii sunt: Cristina Tabac şi Elena Herţa.
Sub conducerea muzicală a maestrului Nicolae Mantu, vom asculta instrumentiştii: Mugurel Bezman (chitară bass), Daniel Bordeiu (clape), Emil Dragomir (tobe) şi Marian Proca (chitară).
Preţul biletului pentru spectacolul ”Edith Piaf – o viaţă” este de 32,4 lei, iar preţul redus este de 21,6 lei (pentru elevi, studenţi şi pensionari). Biletele pot fi achiziţionate de la casieria Teatrului (0236.465.599) sau online, accesând link-ul www.blt.ro/spectacole-galati .
Sursa: Realitatea de Galati