Campania ”Salvator din pasiune” ne-a dovedit de-a lungul  celor șase ani de existență că poate crea o legătură tot mai strânsă între societatea civilă și serviciile profesioniste pentru situații de urgență, prin implicarea activă a voluntarilor în soluționarea problemelor cu care confruntă comunitatea. În cadrul acestei campanii, oameni de diferite vârste și din medii culturale diverse și-au unit forțele pentru binele comunității din care fac parte, făcând parte astfel din echipa salvatorilor. Munca în echipă le-a dezvoltat voluntarilor abilități de colaborare și le-a oferit oportunitatea de a învăța lucruri noi și diverse.

Printre cei care au ales să se implice în viața comunității se numără și Alina Cristea, studentă în anul III la Facultatea de Medicină și Farmacie Galați. Deși este studentă la a doua facultate, prima specializare fiind  Asistență Medicală Generală în cadrul Universității ”Dunărea de Jos” din Galați, Alina și-a făcut timp pentru a se înscrie în programul ”Salvator din pasiune” și susține că ”niciodată nu este prea târziu să-ți urmezi visul și să vrei mai mult de la tine”. Tânăra își dorește să devină medic, iar programul de voluntariat din cadrul ISU Galați i-a oferit ocazia de a dobândi experiență. ”Voluntariatul îmi hrănește sufletul și pot spune că este cel mai bun lucru pe care l-am făcut”, explică Alina, care vrea să convingă cât mai multe persoane să se înscrie în campanie.

Tânăra, care acum este paramedic voluntar, a aflat de programul ”salvator din pasiune” de pe internet. Curiozitatea a făcut-o să meargă la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, la Serviciul de Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților,  să stea de vorbă cu personalul care se ocupă de voluntari. A urmat o serie de cursuri de prim ajutor calificat, descarcerare și operațiuni de salvare, iar în 2020 a început activitatea ca voluntar, activitate pe care o desfășoară și în prezent. În tot acest timp a participat la numeroase intervenții în domeniul situațiilor de urgență. Asta după ce a învățat echipamentele de pe autospecială SMURD. Alina susține că a avut un mentor foarte bun, în persoana plutonierului adjutant Ion Dănuț, un profesionist cu o bogată experiență și empatie, iar acum, sub coordonarea lui oferă sprijin întregului echipaj de pe ambulanță. Tânăra recunoaște că datorită plt. Adj. Ion Dănuț a reușit să capete mai multă încredere în ea, el fiind cel care a încurajat-o să devină independentă, oferindu-i o atmosferă propice învățării.

”În domeniul dinamic al situațiilor de urgență este foarte important să ai un mentor: este cel care te ajută să înveți, îți oferă puterea să depășești obstacolele și să faci din imposibil posibil. Toate acestea pentru a dobândi foarte bine tehnicile și manevrele pentru a fi pregătit să iei decizii corecte în situații critice”, povestește Alina.

Timp de doi ani, viitorul medic Alina Cristea a participat la foarte multe misiuni de descarcerare a victimelor surprinse în diferite situații, incendii și acordarea primului ajutor medical. Majoritatea au fost impresionante pentru că intervențiile erau contra-cronometru și nu știa mediul în care va ajunge: ”În situația epidemiologică actuală, când văd că viața oamenilor este agățată de un fir de ață, înțeleg mai bine eforturile personalului din sistemul medical și am ajuns să apreciez felul în care se dăruiesc trup și suflet pentru fiecare în pare. Am învățat că trebuie să iau cele mai bune decizii contra timp, în cele mai tensionate momente. Intervențiile și situațiile limită la care am participat m-au învățat să-mi păstrez calmul și să duc misiunea la bun sfârșit, indiferent de obstacole. Am înțeles că misiunea noastră este chiar viața”.

Alina Cristea știe că o carieră în medicină are nevoie de cunoștințe solide, experiență, dar și o mulțime de abilități dobândite atât în timpul facultății, cât și pe timpul practicii din spital sau în calitate de voluntar pe ambulanță. ”Abilitățile principale pe care le-am dobândit în decursul a doi ani de voluntariat sunt următoarele: în primul rând munca în echipă, în al doilea rând luarea deciziilor rapide în timp ce mă aflu sub presiune, inteligența emoțională și profesionalismul dobândit în urma pregătirii. Acestea sunt câteva dintre abilitățile dobândite, dar cu siguranță voi învăța mult mai multe. Știți cum se spune: omul cât trăiește învață”, susține tânăra. 

Când nu este la cursuri sau pe ambulanța SMURD, Alina își face planuri de viitor: ”îmi doresc să termin facultatea cu bine și să ieșim cu toții sănătoși din această pandemie. Apoi vreau să îmi fac rezidențiatul într-un Centru Universitar precum București, Târgu Mureș sau Cluj Napoca. Cât despre specializare, înclin spre Medicină internă, și anume cardiologie”.

Paramedicul Alina Cristea speră ca ea să fie un exemplu pentru tinerii care își doresc o carieră în medicină și nu numai.

”Tinerii care doresc să urmeze o carieră în medicină vor avea o satisfacție sufletească, multe nopți nedormite, muncă fizică până la epuizare. Totuși, dacă dragostea față de oameni este mai presus decât orice, înseamnă că nu este loc de ezitare. Să fii medic e cel mai frumos lucru, trebuie să te dedici meseriei și să dăruiești viață. Cât despre motivele pentru care tinerii ar trebui să practice o activitate de voluntariat, e bine de știut că nu este vorba doar despre impactul pe care îl avem asupra vieții celorlalți și a comunității, ci și asupra parcursului personal și profesional. Voluntariatul poate deschide numeroase perspective și ne ajută să învățăm din experiențe unice. Voluntariatul înseamnă deschidere către comunitate, noi prieteni, mai multă încredere în sine prin faptul că ne scoate din zona de confort și ne pune în față în față cu problemele reale ale lumii în care trăim” spune Alina Cristea.

ImagineImagine

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentLa noapte, timp de 3 ore, trecerea cu bacul între localitățile Galați și I.C. Brătianu va fi oprită
Articolul următorÎn cadrul Centrului Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Galați sunt 115 locuri ocupate de solicitanții de azil din Ucraina