La mijlocul secolului al XIX-lea, un mare artist român a organizat un casting în curtea unei școli din Botoșani. A ales o mână de oameni simpli și a format o trupă de actori amatori, cu care a început să prezinte spectacole în curtea acelei școli, unde încăpeau 40 de scaune. Trupa juca spectacole în limba română într-o vreme în care acestea nu erau foarte populare. Membrii trupei au devenit mari actori ai vremii, iar numele lor au fost consemnate în istoria teatrului românesc.

Fondatorul acestei trupe era Costache Caragiali, actor și dramaturg, „marele animator al teatrului românesc”, așa cum a fost supranumit. Mai târziu, el avea să pună bazele teatrelor naționale din Iași și din Craiova și să devină primul director al Teatrului Național din București.

Costache Caragiali, unchiul lui I. L. Caragiale, a consemnat întâmplarea de la Botoșani într-o piesă de teatru pe care a publicat-o în 1844. Piesa se numește O repetiție moldovenească, iar acțiunea este plasată în Iași. Regizorul Cristian Ban rescrie acest text și îl montează pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galați.

„Facem povestea unor eroi. Sunt niște oameni care au făcut prima trupă de teatru românesc la Iași și repetau în niște condiții foarte precare și financiare, și ca spațiu, aveau foarte puțin timp și, cu toate astea, au reușit să înființeze această trupă de teatru românesc, să adune publicul la reprezentații în limba română. Atunci se juca mult în limba franceză. Publicul prefera spectacolele franțuzești sau nemțești. Și este și un fel de omagiu adus acestor oameni. Iar piesa prezintă cumva frustrarea lui Caragiali legată de contextul în care el lucra și arată într-un fel foarte comic felul în care ei se chinuiau să ducă la capăt un spectacol”, a dezvăluit Cristi într-un interviu pe care ni l-a acordat după primele două săptămâni de repetiții.

L-am întrebat dacă spectacolul va fi o comedie. „La Galați nu pot să fac altceva decât comedie”, a răspuns el.

„Este un spectacol despre viața oamenilor de atunci comparată cu viața oamenilor de acum, despre societatea de atunci și despre situația actorilor și oamenilor de acum. Am ales textul acesta pentru că e o poveste foarte importantă, e o poveste care poate să inspire și e o poveste pe care o știe foarte puțină lume”, a adăugat Cristi.

L-am mai întrebat ce reacție așteaptă din partea publicului acestui spectacol. „Un sentiment de empatie față de niște oameni care au stat pe același scaun ca și tine acum 100-200 de ani sau chiar jumătate de oră. Ideea de a ne gândi la celălalt mai mult”, a răspuns Cristi.

Regizorul construiește universul acestui spectacol alături de scenografa Andreea Săndulescu.

Interviu preluat de pe fanitardini.ro