Un nou focar de pestă porcină a fost confirmat în apropierea Galaţiului, de data aceasta fiind vorba despre o gospodărie situată în extravilanul municipiului Galaţi, în zona Bădălan – Zătun. În respectiva gospodărie erau crescuţi patru porci adulţi şi 30 de purcei recent fătaţi.
Este vorba despre o gospodărie situată în extravilanul municipiului Galaţi, în zona Zătun – Bădălan. Proprietarul a anunţat, în urmă cu două zile, medicul veterinar împuternicit pe zona Galaţiului. Acesta s-a deplasat acolo, ne-a anunţat pe noi, am prelevat probe, pe care le-am trimis la Laboratorul Sanitar şi pentru Siguranţa Alimentelor Bacău, acreditat pentru pestă porcină.
„În urma sosirii buletinului de analiză cu rezultat pozitiv, cu identificarea genomului viral, ne-am întrunit în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), unde am analizat şi aprobat planul de măsuri. Urmează uciderea preventivă şi evaluarea animalelor pentru a se putea plăti despăgubirile în termen legal”, ne-a explicat Carmen Stroia, directorul Direcţiei Sanitar veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi.
Autorităţile sanitar-veterinare, însoţite de militari, jandarmi, angajaţi ai Ecosal şi poliţişti au mers în gospodăria respectivă, au ucis toţi porcii şi au făcut dezinfecţie.
Până acum, au fost ucişi aproape 300 de porci
Potrivit sursei citate, până acum în judeţul Galaţi au fost confirmate 13 focare de pestă porcină africană, primul fiind la Suceveni (detalii aici). 263 de porci, la care se adaugă şi cei 34 de ieri, au fost sacrificaţi.
„Au fost ucişi 97 de porci la Suceveni, 94, din care 20 în primul focar, restul fiind din gospodării, la Tudor Vladimirescu, nouă porci la Vameş, 44 la Rogojeni şi 19 în primul focar depistat în extravilanul municipiului, la o fermă. La aceştia se adaugă şi cei 34 de porci din gospodăria la care tocmai s-a confirmat prezenţa virusului”, ne-a declarat Carmen Stroia.
Virusul pestei pornice africane a mai fost confirmat şi la un porc mistreţ, găsit tot în extravilanul municipiului. „Au fost organizate vânători, dar nu s-a mai confirmat virusul la niciun exemplar. Au fost trimise probe la analize pentru toţi mistreţii vânaţi, dar nu era niciunul cu pestă”, a conchis Carmen Stroia.
Trebuie precizat că cei 37 de localnici din Suceveni, rămaşi fără porci din cauza pestei porcine, au primit deja despăgubirile. Urmează ca toţi cei care au avut de suferit din cauza virusului să primească despăgubiri de la stat.