Trupa de teatru independent P andemic ACT, fondată de absolvenți ai Facultății de Arte de la Galați – Promoțiile 2018 și 2020, prezintă, în zilele de 3 și 4 iulie, de la ora 19.00, spectacolul FLORI, FILME, FETE SAU BĂIEȚI pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini”.

FLORI, FILME, FETE SAU BĂIEȚI, o comedie care te trimite înapoi în adolescență, să te revezi îndrăgostit și stângaci, dar mereu cu dorința nestăvilită de a nu ieși din jocul acesta căruia odată cu trecerea anilor îi adăugăm diverse reguli.

Povestea încorporează situații cu oameni simpli, dar care visează la o iubire ca-n filme, unde se caută unii pe alții, unde polii opuși se atrag și se resping cu aceeași forță, iar când filmul se termină, mereu există o telecomandă care să repornească jocul.

Distribuția:
Tom – Andrei ARDELEANU
Bill – Theodor CREȚU
Beth – Gabriela BÎZGAN
Anne – Irina MANOLI

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentSânpetru de vară, 29 iulie. Tradiţii şi obiceiuri de Sfinții Petru şi Pavel: ce înseamnă dacă tună şi fulgeră
Articolul următorRomânia, împărțită între caniculă și ploi torențiale – Noi avertizări meteo