În această duminică, Teatrul de Păpuși „Gulliver” pregătește un atelier de magie, unde cei mici pot învăța tainele iluzionismului. Magicianul Aureliano și prietenii de la Gulliver au pregătit un curcubeu de experiențe și momente magice ce cuprind:

  • Demonstrații de magie
  • Explicarea și prezentarea trucurilor de magie realizate
  • Destăinuirea de secrete magice nemaivăzute
  • Împărtășirea pasiunii și tainelor de bază ale magiei
  • Momente artistice de dans, muzică și joculețe speciale pentru copii
  • Alte surprize magice

Sunt disponibile locuri limitate în cadrul atelierului, 30 pentru copii, dar și 30 pentru adulți. Biletele pentru atelier se pot achiziționa online, accesând link-ul http://bilete.teatrul-gulliver.ro sau www.teatrul-gulliver.ro, secţiunea PROGRAM – Cumpără bilete online. De asemenea, acestea se pot procura şi de la sediul teatrului, înainte de începerea reprezentației. Preţul biletelor este de 12 lei pentru copii şi 15 lei pentru adulţi.

Evenimentul respectă regulile de siguranță și de distanțare socială în vigoare.

Articolul precedentVIDEO Codrin Ștefănescu: Ponta și Grindeanu nu făceau nimic fără să ia „aviz” de la SRI
Articolul următorSTPF Galați – permise false de rezidență descoperite la graniță