Depunere de polei pe mai mai multe artere rutiere din judeţele Brăila, Ialomiţa, Călăraşi şi Constanţa

Depunere de polei pe mai mai multe artere rutiere din judeţele Brăila, Ialomiţa, Călăraşi şi Constanţa
depunere de polei pe mai mai multe artere rutiere din judeţele Brăila, Ialomiţa, Călăraşi şi Constanţa
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben de depunere de polei în patru judeţe, iar reprezentanţii Poliţiei Române atrag atenţia că şoferii trebuie să reducă viteza şi să folosească luminile de ceaţă în zonele cu probleme.
Reprezentanţii Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române au transmis că este semnalată depunere de polei pe mai mai multe artere rutiere din judeţele Brăila, Ialomiţa, Călăraşi şi Constanţa. La ora transmiterii ştirii, se acţionează cu utilaje pentru distribuirea de material antiderapant.
Pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa carosabilul este umed, pe tronsonul kilometric 12 (Bucureşti) – 50 (comuna Săruleşti, judeţul Călăraşi) sunt precipitaţii, însă carosabilul nu este alunecos. Pe autostrada A4 Ovidiu – Agigea carosabilul este, de asemenea, umed, însă fără precipitaţii.
Pentru a nu fi implicaţi în producerea de accidente rutiere, Poliţia face câteva recomandări conducătorilor auto:
- Să folosească luminile de ceaţă, precum şi sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a fi observaţi în trafic;
- Să reducă pe cât posibil viteza de deplasare;
- Să circule cu foarte mare atenţie, pentru a putea evita orice obstacol;
- Să evite pe cât posibil manevra depăşirii, iar dacă este necesar, să o realizeze numai după o asigurare temeinică;
- Să păstreze în mers o distanţă suficient de mare între autovehicule, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;
- Să manifeste permanent o conduită preventivă la volan.
De asemenea, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben de ninsori şi viscol, valabilă până mâine, 6 ianuarie, dimineaţa, în zone montane, la peste 1.700 de metri altitudine, respectiv o atenţionare cod galben de intensificări ale vântului ce vizează judeţe din zona Moldovei, începând din această dimineață.
Potrivit meteorologilor, primul cod galben va fi în vigoare până pe 6 ianuarie, ora 6:00.
Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 65 - 75 km/h, iar la altitudini mai mari de 1.700 de metri, mai ales în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, peste 90 - 100 km/h, viscolind şi spulberând zăpada, informează Mediafax.
De asemenea, în intervalul 5 ianuarie, ora 9:00 - 6 ianuarie, ora 6:00, în Moldova, vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55 - 65 km/h, iar pe arii restrânse 70 - 75 km/h. Local şi temporar vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, iar zăpada va fi trecător spulberată.
Pe de altă parte, ANM a emis o informare de vânt, precipitaţii mixte şi ninsori, valabilă în majoritatea regiunilor în intervalul 4 ianuarie, ora 17:00 - 6 ianuarie, ora 22:00.
Citește și:
- 11:33 - O mașină de gunoi a căzut într-o groapă după ce drumul s-a surpat
- 11:24 - ANM a emis avertizări de viscol, polei și vânt puternic până pe 26 februarie
- 10:57 - Scandal uriaș la Primăria București. Consilierii PSD au anunțat că intră în grevă din cauza proiectului cu facturi reduse. Băluță: „Nu vom ceda!”
- 10:51 - Restricții de circulație pe Podul Prieteniei Giurgiu–Ruse din cauza lucrărilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News





_8089def344.webp)





