Controale la centrele de permanenţă

Controale la centrele de permanenţă
Nicio unitate medicală verificată nu a respectat programul de lucru corespunzător graficului de gărzi
Reprezentanţii CJAS Galați, alături de DSP Galați, au efectuat controale la centrele de permanenţă din judeţ. Controalele au urmărit verificarea asigurării continuităţii asistenţei medicale primare în regim de gardă la trei centre de permanenţă.
„S-a stabilit că în nicio unitate medicală verificată nu a respectat programul de lucru corespunzător graficului de gărzi întocmit de coordonatorul centrului şi transmis CJAS Galaţi, nefiind prezent niciun medic la momentul controlului. În plus, unul dintre medicii absenţi, aflat în relaţie contractuală cu CJAS Galaţi ca furnizor de servicii de medicină primară, medic de familie, i-a fost reziliat contractul pentru absenţe repetate de la cabinet. În prezent, acesta a contestat decizia, desfăşurându-şi în continuare activitatea până la pronunţarea instanţei competențe. Cei trei medici ce au înteles să-şi nesocotească obligaţiile vor fi sancţionaţi conform prevederilor legale, precum şi cu reţinerea sumei reprezentând contravaloarea orelor de gardă ce trebuiau efectuate. Conducererile celor două instituţii implicate au luat act de cele constatate şi dezaprobă această atitudine faţă de populaţia localităţilor arondate centrelor de permanenţă înfiinţate în comunele Vlădeşti şi Cavadineşti, precum şi în oraşul Bereşti“, se arată în informare.
George Toderaşc, directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate Galaţi, atrage atenția furnizorilor de servicii medicale aflaţi în relaţie contractuală cu CJAS faptul că în perioada următoare vor fi continuate controalele, cu tematici similare şi nu numai. Acţiunile au ca scop verificarea respectării obligaţiilor furnizorilor şi asigurarea corespunzătoare a serviciilor medicale oferite populaţiei, motiv pentru care recomandă respectarea programului de lucru declarat, cu atât mai mult cu cât contextul epidemiologic actual a scăzut adresabilitatea cetăţenilor către unităţile medicale.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










