CJ a aprobat fonduri pentru spitalele din subordine

CJ a aprobat fonduri pentru spitalele din subordine
De asemenea, în cadrul şedinţei extraordinare, au fost aprobate fonduri şi pentru şcolile speciale, pentru achitarea drepturilor copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, achiziţionarea de materiale sanitare sau diverse reparaţii
Consiliul Județean Galați a aprobat în cadrul unei ședințe extraordinare fonduri de 2 milioane de lei, alocate spitalelor din subordinea instituției (Spitalul Judeţean Galaţi, Spitalul de Boli Infecţioase, Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul Târgu Bujor şi Centrul Medico-Social de la Găneşti). La Spitalul de Psihiatrie va fi amenajat un spațiu pentru bolnavii de Covid-19 cu forme medii, care va costa un milion de lei din suma alocată. Secția va fi administrată de Spitalul de Boli Infecțioase.
“Banii vor fi folosiţi pentru achiziţionarea de urgenţă a mobilierului medical, a paturilor şi a echipamentelor de protecţie. De asemenea, vom suporta şi o parte din costurile cu hrana pacienţilor, precum şi costurile cu utilităţile. Mai mult, am aprobat fonduri pentru achiziţionarea de concentratoare de oxigen la Spitalul TBC şi pentru dotarea secţiei ATI de la Spitalul Târgu Bujor. Chiar dacă era mare nevoie de aceşti bani, mai ales în contextul creşterii alarmante a numărului de infectări cu noul coronavirus, consilierii PNL şi PMP, unii dintre ei medici, nu au votat în favoarea acestui proiect”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
De asemenea, s-au aprobat fonduri pentru achiziţionarea de stimulatoare cardiace de către Spitalul Judeţean. Acestea sunt necesare în procedurile de cardiologie intervenţională. Fonduri au fost aprobate şi pentru Direcţia de Protecţie a Copilului, respectiv 800 de mii de lei pentru hrana şi medicamentele asistaţilor.
“Abandonaţi de către Guvern, copiii care sunt în grija DGASPC Galaţi nu vor duce lipsă de hrană şi medicamente. Am alocat banii necesari, astfel încât cei mici să aibă tot ceea ce este nevoie. Din păcate, toate încercările noastre de a sensibiliza Guvernul au rămas fără răspuns. Si aici, consilierii PNL şi PMP s-au abţinut”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
De asemenea, în cadrul şedinţei extraordinare, au fost aprobate fonduri şi pentru şcolile speciale, pentru achitarea drepturilor copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, achiziţionarea de materiale sanitare sau diverse reparaţii.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










