A încercat să treacă prin Vama Oancea cu un permis fals

A încercat să treacă prin Vama Oancea cu un permis fals
A declarat că îi expirase permisul de conducere şi a apelat la o școală de șoferi din Italia
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean din Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere cu însemnele autorităților din Italia, ce s-a dovedit a fi fals.
În data de 26 noiembrie a.c., în jurul orei 22.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea din județul Galați, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui autovehicul marca Mercedes, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 25 de ani.
La controlul de frontieră, la solicitarea polițiștilor, tânărul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere valabil pentru categoriile „AM, B, C”, cu însemnele autorităților din Italia.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere în cauză, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că documentul nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Totodată, poliţiştii de frontieră, în urma schimbului de informaţii cu poliţiştii din Italia, au stabilit faptul că C.D. avea dreptul de a conduce suspendat deoarece fusese depistat de autorităţile italiene conducând un autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că îi expirase permisul de conducere şi a apelat la o școală de șoferi din Italia de unde a procurat documentul prezentat la control.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










