În perioada 22 – 26 mai, Poliția Română va derula, la nivel național, manifestarea „Săptămâna Prevenirii Criminalității” – ediția 2023. Cu acest prilej, polițiștii vor organiza acțiuni punctuale menite a sensibiliza cetățenii în legătură cu importanța prevenirii criminalității și a adoptării unor măsuri de autoprotecţie, precum şi pentru prezentarea consecințelor ce decurg din comiterea de infracțiuni.
Evenimentul va avea un caracter unitar, domeniile de referință fiind selectate în baza priorităților Poliției Române pentru acest an, după cum urmează:
- 22 mai – siguranța copiilor;
- 23 mai – siguranța online;
- 24 mai – prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului;
- 25 mai – prevenirea disparițiilor de minori/ plecărilor voluntare (evenimentele vor marca Ziua Internațională a Copilului Dispărut);
- 26 mai – prevenirea violenței domestice.
Activitățile de informare a diverselor grupuri țintă şi acțiunile de distribuire în locuri publice a materialelor conținând recomandări preventive vor fi susținute de către structurile de prevenire a criminalității, ordine publică și siguranță școlară, în funcție de problematica abordată fiind implicați și parteneri instituționali: Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Galați, Inspectoratul de Jandarmi Județean Galați, Inspectoratul Școlar Județean Galați, Organizația ”Tinerii și Viitorul” ș.a.
Inițiată în 2006, ”Săptămâna Prevenirii Criminalității” a devenit o manifestare de tradiție, care favorizează apropierea de comunitate și diseminarea mesajelor preventive către un număr cât mai mare de persoane, în scopul creșterii gradului de siguranță atât în plan individual, cât și la nivel comunitar.
Sursa: Realitatea de Galati