Cei doi militari gălăţeni care şi-au propus să strabată în alergare traseul parcurs de Regimentul 11 Siret au ajuns sâmbătă, 1 decembrie, la Alba-Iulia şi au încheiat astfel Maratonul Unirii.
Plutonierul major Cristi Onofrei, de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Dunărea de Jos”, şi fruntaşul Alexandru Vlasie, de la Batalionul 300 Infanterie Mecanizată „Sf. Andrei”, au parcurs în total 550 de kilometri. Ei au plecat pe 17 noiembrie din Galaţi şi au străbătut traseul Focșani – Râmnicu Sărat – Buzău – Brașov – Făgăraș – Sibiu – Sebeș – Alba Iulia.
„Suntem onoraţi să fim astăzi la Alba Iulia, unde s-a înfăptuit Marea Unire. Noi am refăcut traseul Regimentului 11 Dorobanţi Galaţi care, acum 100 de ani, a pătruns în Transilvania distrugând graniţa austro-ungară de la Crasna şi ajungând pe 1 decembrie 1918 la Alba Iulia”, a declarat Alexandru Vlasie, fost portar al echipei de fotbal Oțelul. „Această nebunie pe care am făcut-o ne-a oferit posibilitatea de a aduce un omagiu eroilor Regimentului 11 Dorobanţi”, a spus, la rândul său, Cristian Onofrei.
Cei doi temerari au fost întâmpinaţi de directorul general al Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, Gabriel Rustoiu, şeful IJJ Alba, colonel Marius Giurea, şi reprezentanţi ai Garnizoanei Alba Iulia.