În această duminică, la Teatrul “Gulliver”, începând cu ora 10:30, este rândul minunatei povești “Frumoasa și Bestia” să aducă încântare publicului gălățean.
Spectacolul se distinge printr-o lecţie de devotament şi sacrificiu, dar și prin finalul marcat de o dragoste pură și transformatoare, confirmând faptul că sensibilitatea, candoarea și iubirea autentică pot trece de orice barieră și pot transforma totul într-un final de poveste.
Întregul spectacol reuşeşte să cucerească vizual, decorul şi costumele pline de culoare şi rafinament, fiind realizate de Remus Alexandru Gabor şi Raluca Aioniţoaie, în timp ce muzica originală aparţine compozitorului Dan Bălan. Acestea sunt completate perfect de scenariul și regia semnate de maestrul Cristian Pepino.
Fascinanta reprezentație îmbină jocul la vedere al actorilor cu măiestria mânuirii păpuşilor şi implică întreaga echipă artistică de la “Gulliver”: Ramona Păuc, Ionuţ Negrișanu/ Andrei Dombrovschi, Gina Geru, Elena Marin, Adina Ariton, Eduard Şişu, Marian Sterian, Aurelian Iorga. Umorul replicilor face ca derularea poveştii să fie una cât se poate de savuroasă, accentele comice fiind bine punctate, de fiecare dată, de către actori.
Biletele pentru spectacol se pot achiziționa online, accesând link-ul http://bilete.teatrul-gulliver.ro sau www.teatrul-gulliver.ro, secţiunea PROGRAM – Cumpără bilete online. De asemenea, acestea se pot procura şi de la sediul teatrului, înainte de începerea reprezentației, în limita locurilor disponibile. Preţul biletelor este de 12 lei pentru copii şi 15 lei pentru adulţi.
Teatrul „Gulliver” reamintește tuturor spectatorilor că a luat toate măsurile necesare pentru ca aceștia să se poată bucura de teatru în siguranță. Toate detaliile cu privire la condițiile de desfășurare a reprezentațiilor de la Teatrul „Gulliver” sunt disponibile aici: https://bit.ly/3ngD5Af.
Alte informații cu privire la activitatea și programul artistic al teatrului „Gulliver” se găsesc pe:www.teatrul-gulliver.ro, precum și pe pagina de Facebook: @TeatrulGulliver.
Sursa: Realitatea de Galati