Regizorul Cătălin Vasiliu și scenograful Daniel Divrician fac echipă de câțiva ani în proiectele artistice. După PELICANUL de August Strindberg (2016), CABINIERUL de Ronald Harwood (2017), AMADEUS de Peter Shaffer (2018) și LISELOTTE ÎN MAI de Pozsgai Zsolt (2020), cei doi lucrează din nou împreună la un nou spectacol la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”. Este vorba despre RASHŌMON după patru nuvele semnate de scriitorul nipon Ryūnosuke Akutagawa.
RASHŌMON este o poveste plină de mister din îndepărtata Japonie, al cărei suspans este amplificat de soluțiile regizorale ale lui Cătălin, cu aportul substanțial al scenografiei gândite de Daniel – o scenografie care onorează cultura japoneză, fără a rămâne însă captivă rigorilor acesteia.
„Am proiectat spațiul în care se întâmplă toată povestea asta. El este, cred eu, sau asta mi-am propus – să nu fie neapărat Japonia, dar, în același timp, să păstreze limpede caracterul artei japoneze, înțelegând prin asta o anumită ținută a compoziției, o anumită simplitate a lucrurilor, simplitate care, în același timp, să fie încărcată de conținut, să grăiască, să spună, s-o simți că are ceva de acolo, să permită actorilor să își construiască tot baletul acesta al întregii compoziții, să susțină, să creeze și să păstreze misterul ăsta, să permită privitorului să intre în starea asta de confuzie, de ușoară stânjeneală. Costumele, de asemenea, pornesc de acolo, am luat ca sursă de inspirație doar, ele sunt niște parafraze, dacă vrei. Tocmai de aceea, [povestea] este și nu este neapărat polițistă, ea are o încărcătură polițistă foarte puternică, și atunci, dat fiind faptul că e o problematică universală cumva și atemporală, costumele pleacă de acolo, sunt în spiritul acela, au cumva caracterul artei japoneze”, mărturisește Daniel.
Un lucru este clar: miza este ridicată. „Spectacolul acesta are un mare pariu, trebuie să îl câștigăm în zona vizualului”, spune Daniel Divrician, scenograful spectacolului RASHŌMON.
Cu un master în Sculptură – Metal finalizat la Academia de Artă București, Daniel Divrician este artist plastic și membru al Uniunii Artiștilor Plastici România. Lucrările sale au fost expuse în special în Europa (Paris, Londra, Florența, Veneția) și Asia (Tokyo, Beijing), iar printre lucrările de for public din țară se numără Monumentul Eroilor Dobrogei de Sud (granit, Mangalia) și Îngerul de la Dervent (marmură și sticlă, Mănăstirea Dervent). A semnat scenografii și costume pentru spectacole montate inclusiv la Opera Română și la Teatrul Nottara. Din anul 2019 este scenograf angajat al Teatrului Dramatic „Fani Tardini”.
RASHŌMON, spectacolul la a cărui scenografie lucrează acum, va ieși la public la începutul verii. Data probabilă a premierei este 5 iunie 2021.
Sursa: Realitatea de Galati