Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați organizează (la sediul central și filiale) o serie de activități pline de veselie, educative, dar și recreative, cu și despre copii, dedicate Zilei Internaționale a Copilului. Prin muzică, teatru, dans, momente poetice, concursuri, prezentări de carte, expoziții de carte și expoziții de desene realizate de copii, sărbătorim cea mai minunată vârstă, cea a copilăriei, alături de colaboratori, parteneri și prieteni ai cărții și ai Bibliotecii.
Luni, 30 mai 2022, de la ora 10.00, la sediul central, Compartimentul Împrumut la Domiciliu pentru Copii invită copiii şi adulţii în „Lumea minunată a copilăriei”. Vor participa elevii Liceului Teoretic „Dunărea”, coordonaţi de director prof. Ramona Piticari şi bibliotecar Lica Ariton şi elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 28, coordonaţi de cadrele didactice: Elena-Dorela Gavrilă, Anica Berdilă, Liliana Olariu, Camelia Dediu şi Valentina Tanasaciuc. Toţi cei prezenţi vor fi invitaţi la dans alături de Ansamblul folcloric „Flori de neam” ai Şcolii Gimnaziale Nr. 2 Fârţăneşti, coordonaţi de cadrele didactice: Agripina Crihană, Mihaela Tiron, Angelica Diaconu şi Cristina-Georgiana Modiga.
De la ora 14.00 avem întâlnire, într-o ediţie specială a Salonului Literar „Axis Libri”, cu scriitoarea Luminiţa Arhire, care va lansa o carte de poezii şi o carte dedicată copiilor intitulată „Lunga călătorie a băieţelului care semăna cu tine”, şi cu scriitorul Dan Arhire ce va lansa volumul „Grădina Maicii Domnului – Elemente de ornamentică tradiţională”. În cadrul evenimentului vor fi prezenţi şi elevi ai Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei”, coordonaţi de prof. Paula Munteanu, care vor primi în dar, cu autograf, cartea dedicată lor.
Tot luni, 30 mai 2022, de la ora 10.00, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” copiii sunt invitaţi al „Jocurile copilăriei”. Vor da tonul şi ne vor demonstra ce jocuri ştiu elevii clasei a VI-a, de la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă”, coordonaţi de prof. Oana Ichim, prof. Cristian Rolea şi bibliotecar Gina Mocanu.
La Filiala nr. 2 „Paul Păltănea”, tot de la ora 10.00, vom afla ce este un „Jurnal de vacanţă”, împreună cu elevii Şcolii Gimnaziale nr. 34, coordonaţi de prof. Mihaela Acatrinei.
Marţi, 31 mai 2022, de la ora 10.00, la sediul central, vom porni într-o „Călătorie în lumea cărţilor” împreună cu preşcolarii de la Grădiniţa „Mugurel”, coordonaţi de prof. înv. preşcolar Simona Lupoae şi Liliana Căuş, iar de la ora 14.00 vom descoperi „Bucuria învăţării prin joc” împreună cu elevii clasei a IV-a de la Şcoala Gimnazială nr. 5, coordonaţi de prof. înv. primar Laura Panait.
De la ora 12.00, la Sala Multimedia a sediului central al Bibliotecii Judeţene ,,V. A. Urechia”, se va desfăşura atelierul nr. 8, un atelier de lectură şi activităţi recreative destinat copiilor ucraineni, care face parte din seria atelierelor Proiectului „Citim Împreună Fără Frontiere (CIFF): O oră de poveşti pentru umanitate!”, organizat de Grupul „Citim Împreună România” CIR, la care Biblioteca Judeţeană este partener.
Tot marţi, 31 mai 2022, de la ora 10.00, la Filiala nr. 1 „Costache Negri”, elevii clasei a IV-a de la Şcoala Gimnazială „Iulia Haşdeu”, coordonaţi de prof. Dana Porumb şi bibliotecar Iulia Balan, vor da viaţă scenetei „Micul Prinţ” şi de la ora 13.00 elevii clasei a VII-a de la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă”, coordonaţi de prof. Delia Humelnicu, prof. Bogdan Silion şi bibliotecar Gina Mocanu se vor juca, vor colora şi desena „Culorile copilăriei”.
La Filiala nr. 2 „Paul Păltănea”, la ora 11.00, elevii clasei a V-a A de la Şcoala nr. 38, împreună cu prof. Dorina Nicoară-Andrei vor afla mai multe despre: Iulia Haşdeu, George Enescu, Alexandra Nechita, Cleopatra Stratan şi Coco Popovici, în cadrul Proiectului „Copiii formidabili ai lumii”.
Joi, 02 iunie 2022, de la ora 10.00, la sediul central, elevii clasei a IV-a A de la Şcoala Gimnazială nr. 26, coordonaţi de prof. înv. primar Viorica Neculai, ne vor demonstra practic, citind din cărţile care le-au plăcut cel mai mult, că o carte poate fi o oglindă a copilăriei, iar de la ora 16.00 vor face un popas la bibliotecă, pentru a afla mai multe despre lumea minunată a cărţilor, copii de la D.G.A.S.P.C. Galaţi, coordonaţi de Marcela Barbu.
Tot joi, 02 iunie 2022, de la ora 09.00, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” preşcolarii de la Grădiniţa „Motanul Încălţat” vor face „Primii paşi pe tărâmul poveştilor”, iar de la ora 13.00 se va desfăşura o nouă ediţie a Clubului „Biblio-francophone” la care vor participa elevii clasei a V-a B de la Şcoala Gimnazială nr. 7.
La Filiala nr. 2 „Paul Păltănea”, la ora 11.00, elevii clasei a V-a C de la Şcoala nr. 38, împreună cu prof. Emanuela-Elena Pangrati vor afla mai multe despre: Iulia Haşdeu, George Enescu, Alexandra Nechita, Cleopatra Stratan şi Coco Popovici, în cadrul Proiectului „Copiii formidabili ai lumii”.
Vineri, 03 iunie 2022, de la ora 09.30, la sediul central, elevii clasei pregătitoare de la Şcoala Gimnazială nr. 26, coordonaţi de prof. înv. primar Mihaela Ciacâru vor participa la o oră de poveşti, organizată de Secţia pentru Copii a Bibliotecii şi de la ora 11.00, elevii clasei pregătitoare de la Şcoala Gimnazială nr. 11, coordonaţi de prof. înv. primar Marieta Ţelinoiu se vor transforma în „Căutătorii de comori”.
Sursa: Realitatea de Galati