Gălățenii, îndemnați să stingă lumina sâmbătă, în Ora Pământului. Acesta este un eveniment internaţional, organizat în ultima sâmbătă a lunii martie.

Sâmbătă, 30 martie, ora 20,30, la Foişorul de pe Faleza Superioară a Dunării, membrii Clubului TADS (Tineri Activi pentru Deltă şi Sturioni) din Liceul Teoretic “Emil Racoviţă” Galaţi, sprijiniţi de WWF România, îi aşteaptă pe toţi cei interesaţi să celebreze Ora Pământului sub cerul liber, la lumina lumânărilor.

Membrii Clubului TADS îi îndeamnă pe gălățeni: „Faceți un gest simplu: stingeţi luminile, decuplaţi aparatele electrocasnice din locuinţe, înarmaţi-vă cu voie bună şi veniți alături de noi. V-am pregătit câteva surprize împreună cu elevii talentați de la Palatul Copiilor Galaţi”.

De asemenea, Agenţia pentru Protecţia Mediului Galaţi desfăşoară campania „Acum este momentul să acţionăm”. Instituția îndeamnă atât cetăţenii, cât şi instituţiile publice şi companiile private din Galaţi, să fie alături de comunitatea globală, printr-o contribuţie simbolică. Ei ar trebui să-și stingă lumina în locuinţele proprii, în clădirile în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi iluminatul ambiental sau arhitectural la clădirile pe care le deţin, între orele 20,30 şi 21,30.

Ora Pământului este un eveniment internaţional, organizat în ultima sâmbătă a lunii martie a fiecărui an şi are drept scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică faţă de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice.

Să respectăm natura, să respectăm tot ce ne înconjoară, să devenim mai responsabili este provocarea pe care ne-o lansează atât instituțiile de protecție a mediului, cât și ONG-urile.

Articolul precedentAu dat jos lozinca „Trăiască PCR” de pe un bloc din Țiglina III
Articolul următorArcada, prima înfrângere după 11 victorii consecutive