Astăzi, 17 noiembrie, la ora 17,30, sediul Consiliului Judeţean Galaţi va fi iluminat în violet pentru a marca Ziua Mondială a Prematurităţii.

La eveniment, potrivit unui comunicat transmis redacţiei, vor participa preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, medici neonatologi din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” şi părinţi care au copii născuţi prematur.

17 noiembrie este desemnată la nivel mondial Ziua Prematurităţii.

Iniţiată de Fundaţia Europeană pentru Îngrijirea Nou-născuţilor, în 2010, şi marcată, oficial, începând cu 2011, această zi are rolul de a atrage atenţia asupra riscurilor pe care le presupune naşterea prematură.

Naşterea prematură este naşterea care are loc înainte de 37 de săptămâni complete de sarcină. Prematuritatea este principala cauză de mortalitate infantilă, care înregistrează o creştere semnificativă în aproape toate ţările lumii.

Rostul Zilei mondiale a prematurităţii este de a educa mamele cu privire la anumite stiluri de viaţă ce ridică probabilitatea unei naşteri premature, cât şi perfecţionarea actului medical şi găsirea resurselor financiare pentru dotarea tuturor maternităţilor cu aparatura necesară acestor copii speciali.

Unii factori de risc pot fi evitaţi, alţii nu

Printre factorii de risc ce pot duce la o naştere prematură, care pot fi însă evitaţi de viitoarele mame, se numără fumatul, consumul de alcool şi medicamente, regimul alimentar, stresul, vârsta de peste 35 de ani.

Potrivit site-ului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 15 milioane de copii se nasc prematur în fiecare an, număr în continuă creştere. Peste 60% dintre cazuri se înregistrează în Africa şi în Asia de Sud. În ţările sărace, aproximativ 12% dintre bebeluşi sunt născuţi prematur, faţă de 9% în ţările mai bine dezvoltate.

Aparatura salvează vieţi

Site-ul organizaţiei „Salvaţi Copiii”, www.salvaticopiii.ro, precizează că naşterea prematură este cea mai importantă cauză a mortalităţii copiilor cu o vârstă de până în cinci ani, determinând la nivel mondial mai mult de un milion de decese anual. Peste o jumătate dintre aceştia ar putea fi totuşi salvaţi cu ajutorul echipamentelor medicale performante. Aparatura necesară include incubatoare, mese de resuscitare sau aparate speciale de testat hemoglobina şi funcţiile vitale ale nou-născuţilor prematur.

Echipamentele medicale insuficiente reprezintă o problemă frecventă în România, conform datelor din analiza Salvaţi Copiii privind situaţia maternităţilor din România – 13% dintre maternităţile de nivel I nu au niciun incubator standard pentru nou-născuţii prematuri, 56% dintre maternităţile de nivel II nu au ventilator pentru suport respirator şi 14% dintre maternităţile de nivel III au o singură masă de reanimare pentru copii.

România, pe primul loc în UE cu cea mai mare rată a mortalităţii infantile

Potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei „Salvaţi Copiii”, din 17 noiembrie 2017, în România, unul din 10 copii se naşte prematur şi are nevoie de asistenţă medicală adecvată încă din primul minut de viaţă, pentru a supravieţui şi pentru a recupera decalajul, astfel încât să facă faţă mediului extern. În Uniunea Europeană, România se menţine pe primul loc în topul ţărilor cu una dintre cele mai mari rate de mortalitate infantilă, cu o rată de 7,3 la o mie de nou-născuţi vii în 2016, faţă de media Uniunii Europene care este de 3,7 la mie, potrivit organizaţiei „Salvaţi Copiii”.

Articolul precedentCampanie de colectare de donaţii pentru gălăţenii sărmani
Articolul următorOţelul a câştigat derbiul judeţean de fotbal, disputat la Lieşti