Formaţia Universitatea Galaţi a ratat calificarea în finala „Cupei României” la fotbal feminin, fiind învinsă, miercuri, pe teren propriu, de Vasas Femina Odorhei.
Meciul de pe stadionul „Siderurgistul” a fost abordat cu optimism de echipa gazdă, după victoria cu 4-0 obţinută în campionat, săptămâna trecută. De data aceasta, însă, echipa ardeleană şi-a respectat blazonul şi a reuşit să se impună clar. Scor final: Universitatea Galaţi – Vasas Femina Odorheiu Secuiesc 1-4 (1-1). Singurul gol al gazdelor a fost înscris de Monica Benţoiu, în minutul 15, pentru 1-1.
Meciul de la Galaţi s-a disputat în semifinalele „Cupei României”, programate într-o singură manşă, eliminatorie. În finală, echipa din Odorhei va întâlni formaţia Fortuna Becicherecu Mic (Timiş), care a învins, pe teren propriu, campioana Olimpia Cluj, cu scorul de 2-0.
Până la finalul sezonului, fetele de la Universitatea mai au de disputat trei partide, dintre care două chiar cu echipa din Ordorhei. Acestea sunt prpgramate în cadrul turneului de clasament pentru locurile 4-6, unde se întrec cele două grupări şi Universitatea Alexandria. Următorul meci al gălăţencelor va fi unul cu Vasas, programat, în deplasare, duminică, 19 mai, de la ora 11.00.