Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi scoate la concurs, pentru admiterea din acest an, 3.518 locuri, la 13 facultăţi. Dintre acestea, 1.661 sunt la buget, 1.649 sunt cu taxă, 113 locuri sunt pentru studenţii străini, iar 95 sunt rezervate românilor de pretutindeni (33 cu bursă).
În premieră, 152 de locuri dintre cele cu taxă sunt pentru absolvenţii universităţii gălăţene care aleg să urmeze o a doua facultate tot la „Dunărea de Jos”, aceştia urmând să beneficieze de o reducere cu 50 la sută a taxei de şcolarizare. Aceeaşi reducere a taxei se aplică pentru copiii absolvenţilor facultăților de la „Dunărea de Jos”, în timp ce olimpicii au locurile asigurate, fără să mai susţină probe de admitere.
Locurile, pe facultăţi
Conform site-ului admitere.ugal.ro, cele mai multe locuri disponibile în acest an sunt la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor – 510, din care 180 la buget. Urmează în clasament Facultatea de Inginerie – cu 407 locuri, din care 160 bugetate. Facultatea de Arhitectură Navală, singura cu acest profil în România, scoate la concurs 104 locuri, din care 90 la buget, Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor are 174 de locuri, din care 103 bugetate, iar Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică are 401 locuri, din care 236 la buget. Facultatea de Litere are la admiterea din acest an 364 de locuri, din care 124 sunt bugetate, iar Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport pune la bătaie 302 locuri, din care 97 sunt la buget. Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie şi Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice au câte 100 de locuri la buget, iar în total vor scoate la concurs 249, respectiv, 200 de locuri. Facultatea de Medicină şi Farmacie va admite 370 de studenţi, din care 267 la buget. Facultatea de Inginerie şi Agronomie din Brăila are 192 de locuri disponibile, din care 124 sunt bugetate. Cele mai puţine locuri la buget sunt la Facultatea de Ştiinţe şi Mediu – 50 şi la Facultatea de Arte – 30, care vor şcolariza în total 115, respectiv, 80 de studenţi.
Înscriere şi taxe
Înscrierile la facultăţile gălăţene se fac în perioada 9-15 iulie. Probele de concurs se vor susţine între 16 şi 18 iulie. Primele rezultate se vor afişa pe 19-20 iulie, iar rezultatele finale vor fi cunoscute pe 25 iulie. La Facultatea de Medicină şi Farmacie, probele se susţin în intervalul 25-26 iulie, afişarea rezultatelor şi rezolvarea contestaţiilor se vor face până pe 27 iulie, iar listele finale vor fi cunoscute pe 2 august.
Taxa de înscriere la facultăţile Universităţii „Dunărea de Jos” este în acest an de 150 de lei.
Taxa de şcolarizare pentru locurile nebugetate este cuprinsă între 2.700 şi 3.200 de lei, excepţie făcând Medicina, unde costurile sunt de 3.500 şi 6.500 de lei.