Din ce în ce mai mulţi şoferi prinşi băuţi la volan

Oglindă, oglinjoară, cine-i mai beat pe ulicioară?

Şoferii prinşi băuţi la volan au devenit un adevărat fenomen în judeţul Galaţi, poliţiştii de la Biroul Rutier confruntându-se, din ce în ce mai des, cu indivizi care îşi fac curaj să se urce la volan doar după ce golesc câteva pahare.
Astfel, pe 10 iunie, poliţiştii gălăţeni au oprit în trafic, pe strada Domnească, un autoturism condus de un tânăr de 23 ani, din comuna Şendreni. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, oamenii legii au stabilit că tânărul nici nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul pe care îl conducea fusese furat, în cursul nopţii, dintr-o parcare de pe strada Cloşca. Tânărul nu s-a mulţumit să se plimbe prin oraş cu maşina furată, ci a făcut şi un drum dus-întors până în comuna Independenţa, cale de 60 de kilometri. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru furt, conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducere a unui vehicul fără permis.
Cu o zi mai înainte, poliţiştii gălăţeni au depistat în trafic alţi trei conducători auto aflaţi sub influenţa alcoolului. Primul dintre aceştia, un bărbat de 37 ani, din comuna Independenţa, a fost depistat pe raza localităţii de domiciliu, cu o concentraţie alcoolică de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bonus, bărbatul nu deţinea nici permis de conducere.
La rândul lor, poliţiştii din Târgu Bujor au depistat în trafic, la volanul autoturismului, pe un drum comunal din localitatea Crăieşti, un bărbat din comuna Smulţi, cu 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un alt şofer aflat sub influenţa alcoolului a fost depistat în localitatea Iveşti. Bărbatul, în vârstă de 28 ani, îşi conducea autoturismul pe DN 25, iar la testare prezenta o concentraţie alcoolică de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celor trei, poliţiştii le-au întocmit dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Articolul precedentUniversitatea „Dunărea de Jos” – 3.518 locuri, la 13 facultăţi
Articolul următorLicitaţie pentru evenimentele de Ziua Dunării: croaziere, muzică, paradă stradală