Un gălăţean de 31 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a abandonat mașina în mijlocul străzii după ce i s-a făcut rău în trafic.

Bărbatul se deplasa cu autoturismul pe strada Domnească, spre strada Gării, când, deodată, i s-a făcut rău. Şoferul a oprit maşina pe mijlocul drumului și a sunat la 112. În urma apelului, un echipaj de salvare a venit la fața locului și șoferul a fost transportat la spital.
Maşina, care nu avea numere de înmatriculare, a rămas însă în stradă, acolo unde au venit poliţiştii de la rutieră pentru a face măsurători.
„Din primele verificări se pare că bărbatul nu consumase băuturi alcoolice. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat în acest caz”, ne-a explicat cms. şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.
Foto: Elena Govaert

Articolul precedentPrima microcentrală de cartier a fost pusă în funcțiune azi, spune Primăria
Articolul următorÎn judeţul Galaţi vor funcţiona, de anul viitor, trei radare fixe