Primul punct termic transformat în microcentrală de cartier a fost pus în funcţiune astăzi, potrivit Primăriei municipiului Galaţi.

Este vorba despre PT ”Liceul Metalurgic” care furnizează căldură locatarilor din blocul C situat pe bulevardul Milcov nr. 25, cartier Aurel Vlaicu. Imobilul, proprietatea Primăriei Galaţi, este o construcţie P+3, care cuprinde 40 de apartamente, din care 32 sunt racordate la sistemul centralizat, iar opt au fost debranşate în perioada 2017-2018.

Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a declarat că lucrările de transformare a altor zece puncte termice în microcentrale de cartier sunt aproape finalizate, 11 sunt acum în lucru, iar de săptămâna viitoare ar trebui să înceapă operaţiunile la ultimele două. „Menţinem acelaşi termen pe care l-am înaintat la începutul acestui proiect: că toate punctele termice vor porni în perioada 1-6 decembrie. E nevoie de o perioadă de probă pentru a repara eventuale deficienţe de execuţie”, a punctat edilul.

Potrivit edilului, preţul pe care îl vor plăti gălăţenii care vor primi căldură – nu şi apă caldă – de la microcentralele de cartier ar urma să fie stabilit în şedinţa Consiliului Local din luna decembrie. „Nu cred că va fi cu mult mai mare faţă de preţul pe care erau obişnuiţi să îl suporte în relaţia veche cu Calorgal”, a estimat primarul.

Articolul precedentO femeie, cercetată penal după ce a lovit un pieton şi a fugit de la locul accidentului
Articolul următorUn tânăr și-a abandonat mașina în mijlocul străzii după ce i s-a făcut rău la volan