Beat la volan, un şofer gălăţean de vârsta a treia a lovit un pieton pe trecerea de pietoni şi a fugit de la locul accidentului.
În seara zilei de 12 decembrie a.c., în jurul orei 17,40, un autoturism care circula pe strada Prelungirea Brăilei, către strada Oltului, la trecerea de pietoni din dreptul sediului unei bănci, a surprins și accidentat o femeie de 56 ani, care traversa regulamentar, pe marcajul pietonal. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, dar nu a rămas internată.
După producerea accidentului, șoferul autoturismului a părăsit locul faptei, fără încuviințarea organelor de poliție. El a fost identificat câteva ore mai târziu, în persoana unui bărbat de 60 ani, din municipiul Galați. La testarea alcoolscop, a ieşit la iveală că bărbatul consumase alcool, valoarea înregistrată de aparatul etilotest fiind de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii efectuează cercetări în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului.