Un nou focar de pestă porcină a fost confirmat, în judeţul Galaţi, de Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti – Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Diagnostic şi Sănătate Animală. Potrivit documentului, porcii din ferma aflată în extravilanul oraşului, la doar câţiva kilometri de municipiul Galaţi, aveau pestă porcină africană. Dealtfel, animalele au fost ucise, toate, încă de duminică.
În această dimineaţă, ca urmare a confirmării acestui nou focar, s-a întrunit Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Potrivit comunicatului de presă întocmit la finalul întâlnirii, Comitetul a aprobat Planul de măsuri în zona de protecţie şi cea de supraveghere.
„În urma confirmării, pe 3 septembrie 2018, a prezenţei virusului pestei porcine africane de către Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală Bucureşti – Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Diagnostic şi Sănătate Animală, s-au aplicat măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor şi a mijloacelor de transport”, se arată în comunicatul Prefecturii Galaţi.
Zonă de protecţie şi de supraveghere în jurul focarului
Aşadar, potrivit legii, în jurul focarului a fost instaurată o zonă de protecţie de minim trei kilometri, pe raza localităţii Galaţi, extravilan către Giurgiuleşti până la Port Docuri.
Totodată, a fost instituită şi o zonă de supraveghere în jurul focarului, de minim 10 kilometri. Aceasta include zona de protecţie şi se întinde după cum urmează: pe raza municipiului Galaţi, limită nord – Metro; vest – Bulevardul Train Vuia, Strada Nae Leonard, Strada Saturn; sud – Trecere Bac; est – graniţa cu Republica Moldova, I.C. Bratianu şi Grindu (judeţul Tulcea).
În aceste zone, deplasarea şi transportul porcilor pe drumurile publice sunt interzise, cu excepţia cazului când sunt avizate de autoritatea veterinară. Niciun animal domestic nu poate intra sau părăsi o exploataţie fără autorizare. Animalele sunt supuse catagrafierii şi supravegherii clinice de către medicii veterinari etc.
Proprietarii porcilor ucişi vor fi despăgubiţi, potrivit legii