Salariul mediu net în luna mai 2018 a fost în judeţul Galaţi de 2.418 lei, în scădere cu 0,7% faţă de aprilie 2018 şi în creştere cu 11,1% faţă de mai 2017.

În mai 2018, câştigul salarial mediu nominal brut în judeţul Galaţi a fost de 4.022 lei, cu 0,7% mai mic decât în luna aprilie 2018.

La nivel naţional, câştigul salarial mediu nominal brut a fost în luna mai 2018 de 4.494 de lei, iar câştigul net a fost de 2.704 lei.

Aproape 120.000 de salariaţi şi 13.000 de şomeri

Efectivul de salariaţi la sfârşitul lunii mai 2018 în judeţul Galaţi a crescut cu 2,9% faţă de luna mai 2017 şi era de 118.926 de persoane, în creştere faţă de luna precedentă cu 225 de salariaţi. Faţă de luna corespunzătoare din 2017, în luna mai 2018 s‐a înregistrat o creştere cu 3.363 de salariaţi.

Numărul total al şomerilor înregistraţi în judeţul Galaţi la sfârşitul lunii mai 2018 a fost de 12.969 de persoane (7.629 de bărbaţi şi 5.340 de femei), în scădere cu 119 persoane faţă de sfârşitul lunii precedente. Faţă de sfârşitul lunii corespunzătoare a anului precedent, numărul şomerilor în luna mai 2018 a fost mai mic cu 5.335 de persoane.

Rata şomajului a înregistrat la nivelul judeţului, la sfârşitul lunii mai 2018, valoarea de 6,7%. Din numărul total al şomerilor, 90,6% sunt muncitori, 7,2% sunt persoane cu studii medii şi doar 2,2% sunt persoane cu studii superioare.

Articolul precedentO coliziune între două maşini şi un camion, soldată cu patru victime
Articolul următorUn nou focar de pestă porcină confirmat în apropierea Galaţiului