Ceasul de la rondoul din Micro 21 a fost schimbat. Gălăţenii care revin în vacanţă vor avea parte de o surpriză plăcută imediat după intrarea în oraş dinspre Brăila.

În cea de-a doua intersecţie importantă, exact la capătul tramvaielor, vor fi întâmpinaţi de un ceas funcţional, în locul celui nefuncţional care zăcea acolo nici nu se mai ştie de când.
Coincidenţă sau nu, imediat după ce, în 30 iulie, situaţia a fost descrisă de ziarul local „Viaţa liberă” într-un reportaj la faţa locului, Primăria a dispus schimbarea la faţă a sensului giratoriu.

Printr-un comunicat de presă, Primăria municipiului Galaţi informează că s-au finalizat lucrările de reparaţie a suportului de ceas şi s-a montat deja sistemul de ceasuri electronice sincronizate cu patru feţe. Lucrările au fost executate de SC Prosim Media & Publicity SRL, iar valoarea totală a contractului este de 36.890 de lei cu TVA, garanţia sistemului electronic fiind de 36 de luni.
„Zilele următoare vor începe lucrările pentru instalarea sistemului de irigaţii pe suprafaţa rondoului, dar şi pe cele două zone din vecinătate, după care toată suprafaţa menţionată va fi amenajată cu rulouri de gazon şi insule cu arbuşti decorativi”, precizează municipalitatea. Suprafaţa irigată va fi de 1.600 de metri pătraţi, iar lucrările vor fi executate de Asocierea SC Passiflora Grande Green SRL – Mercoinstal Construct SRL, valoarea totală a contractului fiind de 99.960 de lei cu TVA.
sursa foto: Primăria Galaţi

Articolul precedentS-a înfipt într-un stâlp de pe strada Brăilei, iar apoi a fugit
Articolul următorTeatrul Dramatic deschide stagiunea şi pregăteşte Festivalul de Comedie, ediţia 30