Un bărbat lovit de două mașini, vineri seara, pe Drumul de Centură al Galațiului, a murit, câteva ore mai târziu, la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei”.
Accidentul a avut loc în zona depozitelor unui distribuitor de materiale de construcţii, în momentul în care gălăţeanul a încercat să traverseze şoseaua, printr-un loc nemarcat. În vârstă de 35-40 de ani, bărbatul nu s-a asigurat şi a fost lovit în plin de un autoturism care circula regulamentar. Aruncat pe partea cealaltă a drumului, omul a fost lovit şi de o a doua maşină, care circula din sens opus. Șoferii implicaţi în accident, în vârstă de 31 şi, respectiv, 40 de ani, au fost testaţi pentru alcool, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.
Grav rănit, bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean, de o autospecială a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi. Conform cadrelor medicale prezente la faţa locului, victima era în stare critică. Din păcate, bărbatul a decedat la spital, câteva ore mai târziu.
Poliția Rutieră Galați a început o anchetă în acest caz. Iniţial, a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. După decesul victimei, încadrarea juridică a fost schimbată, astfel că acum cerecetările se fac pentru ucidere din culpă.