Turiştii nu se înghesuie să vină la Galaţi. În oraş şi judeţ sunt disponibile locuri de cazare în hoteluri, pensiuni, vile şi apartamente. Din totalul de spaţii, numai puţin peste 20 la sută au fost ocupate în aprilie (ultima lună cu raportarea oficială încheiată).

Numărul turiştilor sosiţi în judeţul Galaţi a crescut, totuşi, cu 12,9 la sută în luna aprilie 2018, faţă de luna precedentă, potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică Galaţi.
Galaţiul este departe de a fi un oraş turisitic, până şi atracţiile pe care le are fiind prost sau deloc promovate şi complet nesemnalizate. Dealtfel, dacă eşti străin de oraş, este foarte dificil să găseşti aproape orice obiectiv al oraşului, neexistând panouri informative nicăieri. Nimeni nu poate afla, fără a întreba trecătorii, unde se află principalele clădiri administrative sau obiective culturale. 

În consecinţă, cea mai mare parte dintre persoanele cazate în structurile hoteliere din judeţul Galaţi au rămas aici, probabil, în scopuri comerciale. Din acest motiv, durata şederii rareori depăşeşte una, cel mult două nopţi de cazare.

Turiştii străini au stat mai mult la Galaţi

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică din judeţul Galaţi, în luna aprilie, au fost în număr de 7.449. În acelaşi timp, înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au fost în număr de 12.073. Rezultă astfel că durata medie pe care un turist a petrecut-o la Galaţi a fost de 1,6 zile. Turiştii români au petrecut în medie 1,5 zile, iar turiştii veniţi de peste hotare au stat la Galaţi 2,4 zile.

 

Articolul precedentTitularizarea s-a dovedit greu de trecut pentru profesorii gălăţeni
Articolul următorBeţia la volan a dus la scandal şi accident rutier