În zona centrală a Galaţiului a fost montat un modul modern pentru colectarea deşeurilor, care este prevăzut cu senzori pentru detectarea nivelului de umplere. Modulul din Complexul „Ancora” este primul din cadrul unui proiect-pilot de modernizare a punctelor de colectare selectivă, pe care municipalitatea gălăţeană îl vrea implementat în oraş.

Administraţia locală a scos deja la licitaţie un contract cu valoarea estimată de 383.000 de lei, adică peste 83.000 de euro, fără TVA, pentru realizarea documentaţiei de avizare a obiectivului „Amenajare şi modernizare puncte colectare deşeuri”. Conform caietului de sarcini, Primăria doreşte un sistem destinat colectării prin sistem suprateran/subteran a deşeurilor urbane de pe raza municipiului, în vederea reciclării şi valorificării lor, eliminarea focarelor de infecţie, a mirosurilor neplăcute, a mizeriei din proximitatea punctelor de colectare, precum şi golirea containerelor în condiţii de igienă.

Punctul de colectare montat la Ancora are cinci fante pentru aruncat gunoiul, dintre care trei pentru deşeuri menajere şi câte una pentru plastic şi sticlă, iar în interior sunt montaţi senzori care „citesc” gradul de umplere şi îl transmit, prin unde radio, la dispeceratul societăţii de salubrizare. În acest fel, cei de la Ecosal ştiu exact când trebuie să fie golită fiecare celulă, dar şi când cineva „atacă” containerul, în căutarea de deşeuri reciclabile.

În primele zile de funcţionare, un angajat al Ecosal se va afla în permanenţă lângă container şi le va explica locatarilor cum se foloseşte noul modul. Conform caietului de sarcini al licitaţiei, există şi posibilitatea ca punctele de colectare să fie prevăzute cu sistem de acces electronic digital şi contorizare a intrărilor.

Articolul precedentSe construieşte prima parcare supraetajată din Galaţi
Articolul următorÎncepe modernizarea Parcului „Eminescu” din Galaţi