Sute de pachete de ţigări, descoperite de poliţiştii de frontieră într-un camion

Sute de pachete de ţigări de contrabandă au fost descoperite de poliţiştii de frontieră gălăţeni într-un autocamion condus de un tânăr român, în vârstă de 33 de ani.

Camionul, marca MAN, a fost oprit în zona Port Docuri din municipiul Galaţi, luni, 12 noiembrie, în jurul orei 12.00, în timp ce poliţiştii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi desfăşurau o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii traficului ilicit cu ţigări.

Având informaţii că autocamionul este folosit pentru transportul ţigaretelor de contrabandă, poliţiştii au efectuat un control amănunţit, ocazie cu care au fost descoperite, în cabina autocamionului, ascunse în doi saci de rafie, 12.000 de ţigarete (600 de pachete), fără timbru de acciză.

Conform prevederilor legale, poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării atât ţigările, în valoare de 2.800 de lei, cât şi autovehiculul, în valoare de 11.000 lei.

În cauză, oameni legii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Articolul precedentGalațiul, premiat pentru „Excelență în Sănătate și Asistență Socială”
Articolul următorFiscul gălăţean vinde 29 de bijuterii confiscate, în valoare de 52.000 de lei