Şoferul băut din Roşcani, judeţul Galaţi, care a accidentat grav cinci copii a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, conform unei decizii luate, joi seară, de Judecătoria Târgu Bujor. El este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.
Miercuri după-amiază, bărbatul, în vârstă de 41 de ani, aflat într-o stare avansată de ebrietate, a pierdut controlul maşinii BMW X5, pe care o conducea în zona unde localnicii sărbătoreau hramul satului, şi a intrat în mulţimea aflată pe spaţiul verde, unde a lovit în plin un grup de copii.
În urma accidentului, cinci minori, cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani, au fost răniţi şi aduşi la Spitalul de Copii din Galaţi. Unul dinte aceştia, în vârstă de 12 ani, a fost transportat cu elicopterul SMURD, având multiple fracturi de bazin. Ceilalţi copii au fracturi şi leziuni la cap, trunchi sau picioare, doi dintre ei fiind la Reanimare.
Şoferul care a provocat cumplitul accident avea o alcoolemie uriaşă. Etilotestul a relevat iniţial o concentraţie de 0,99 grame la mie, iar probele de sânge au demonstrat ulterior că avea un nivel al alcoolului în sânge de 1,90 grame la mie.
Procurorii au decis, la mai bine de 12 ore de la producerea accidentului, să emită pe numele şoferului o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Joi, bărbatul a fost prezentat judecătorilor din Tg. Bujor, cu propunere de arestare preventivă. Magistraţii au decis ca şoferul acuzat să rămână după gratii în următoarele 30 de zile.
Cazul este anchetat de Parchet, iar procurorii vor încerca să stabilească şi dacă organizatorul evenimentului de la Roşcani, Primăria Băneasa, a respectat prevederile legale. Organizatorul manifestării nu a solicitat prezenţa forţelor de ordine, deşi trebuie să asigure securitatea participanţilor şi este responsabil pentru cele întâmplate în timpul desfăşurării evenimentului.