Un bărbat s-a înecat într-un lac din nordul judeţului Galaţi, pompierii reuşind să-i scoată trupul la suprafaţă după trei ore de căutări.
Joi, 16 august, un apel primit la numărul unic de urgenţă 112 a anunţat dispariţia, în lacul Popeşti, de pe raza comunei Bălăbăneşti, a unui localnic în vârstă de 50 de ani.
Pentru că omul nu a mai ieşit la suprafaţă, câţiva martori, aflaţi la pescuit, au cerut ajutorul autorităţilor, iar pompierii de la Târgu Bujor au intervenit cu o barcă. Căutările au durat aproape trei ore, în final salvatorii reuşind să scoată la suprafaţă trupul neînsufleţit al bărbatului.
„Echipajul de pe ambulanţa ajunsă la faţa locului a constatat că bărbatul nu mai avea semne vitale şi a declarat decesul acestuia”, a declarat doctorul Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.