Politia rutiera

Şoferi prinşi în trafic prin Galaţi, beţi la volan şi fără permis. Weekendul trecut, recolta poliţiştilor a fost la fel de generoasă precum cea de struguri. 

Pe 28 septembrie a.c., în jurul orei 11,10, polițiștii Biroului Rutier Galați au oprit în trafic, pe strada Laminoriștilor, din municipiul Galați, un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din localitate.

La testarea alcoolscopică bărbatul a prezentat valoarea de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, polițiștii au constatat că nu are permis de conducere pentru nicio caegorie de vehicule.

I-a fost întocmit dosar penal pentru două infracțiuni: conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și conducere fără permis.

Şoferiţă blocată în trafic fiindcă probabil băuse

A doua zi, pe 29 septembrie, pe la 20,30, Secția 3 Poliție Galați a fost sesizată de un bărbat cu privire la faptul că a blocat în trafic, pe strada Oțelarilor din Galați, un autoturism al cărui şofer este posibil să fie băut. 

Polițiștii au mers imediat la fața locului și au identificat autoturismul în cauză, constatând că la volanul acestuia se află o femeie, de 38 de ani, din municipiul Galați, care emana halenă alcoolică.

Femeia a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și prelevarea de mostre biologice, motiv pentru care polițiștii au întocmit dosar penal.

Fără permis, a refuzat alcooltestul

Tot pe 29 septembrie a.c., de data aceasta la 11,30 noaptea, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Galați au depistat în trafic, pe strada Anul Revoluției 1848, un bărbat, de 53 de ani, care conducea fără permis. Simţind că mirosea puternic a alcool, poliţiştii i-au solicitat acordul pentru a fi testat alcoolscopic. 

Bărbatul a refuzat atât testarea alcoolscopică, cât și prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru două infracţiuni:  conducerea unui vehicul fără permis și refuzul prelevării de mostre biologice.

 

Articolul precedentO singură ofertă pentru modernizarea Portului Galaţi
Articolul următorŞoferi din satele gălăţene, prinşi beţi la volan de către poliţişti