Service auto incendiat intenționat în Galaţi

Service auto incendiat intenționat în Galaţi. Pompierii gălăţeni au intervenit cu patru autospeciale cu apă şi spumă. 

Intervenție de urgență a pompierilor gălățeni pe strada Traian pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un service auto. Flăcările cuprinseră o magazie din incintă, unde erau depozitate butoaie cu ulei uzat.
Iniţial, trei autospeciele de stingere cu apă și spumă au fost trimise la faţa locului, ulterior  fiind nevoie să se suplimenteze forţele ISU cu încă o autospecială.
În ciuda intervenției pompierilor, flăcările s-au extins și la acoperișul unei case situate în imediata vecinătate a service-ului auto.
”S-a intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă. Au ars șase butoaie cu ulei uzat și 250 de metri pătrați de acoperiș de la casa din vecinătate.
De asemenea, flăcările s-au extins și la o mașină aflată în curtea service-ului auto, fiind arsă partea din față, la compartimentul motor”, ne-a declarat lt. col. Eugen Chiriță, purtătorulde cuvânt al ISU Galați.
Incidentul nu s-a soldat cu victime. Traficul pe o bucată din strada Traian a fost blocat pe perioada intervenţiei.
După lichidarea incendiului, pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat intenționat. Cazul a intrat astfel în atenția polițiștilor, care au deschis o anchetă, urmând să stabilească cine se face vinovat de producerea incendiului.

 

Articolul precedentElevii olimpici ai Galațiului și profesorii lor, premiați de Primărie
Articolul următorSe așteaptă proiecte pentru Semimaraton Galați 2019