Şcoala de vară de astronomie „Priviţi cerul!” se va desfăşura la Galaţi, în perioada 17-20 iulie, în organizarea Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă”. Manifestarea, ajunsă anul acesta la cea de-a XI-a ediţie, este coordonată de Secţia Observator Astronomic – Planetariu a muzeului gălăţean, în colaborare cu Astroclubul „Călin Popovici”.

Temele cursurilor de astronomie de anul acesta vor cuprinde atât noţiuni introductive despre constelaţii, cât şi informaţii mai complexe de astrofizică. Iată câteva dintre temele ce vor fi dezbătute în cadrul şcolii de vară: „Bolta cerească şi constelaţiile”, „Sistemul solar – prezentare generală”, „Asteroizii şi importanţa educativă a observării lor”, „Instrumente optice folosite in astronomie”, „Recunoaşterea principalelor stele şi constelaţii ale cerului de vară”, „Undele gravitaţionale – o nouă fereastră spre Univers”.

Lecţiile teoretice se vor desfăşura în Sala „Auditorium” a muzeului gălăţean, în fiecare seară, între orele 18.00 şi 22.00, iar cele practice vor avea loc în intervalul orar 22.00 – 00.00, pe Terasa de Observaţii Astronomice, dacă, evident, vremea va permite acest lucru. Observatorul astronomic al muzeului gălăţean este, conform instituţiei, cel mai modern din sud-estul Europei şi a fost construit cu finanţare europeană.

Participarea la Şcoala de vară de astronomie „Priviţi cerul!” este gratuită, iar cei interesaţi se pot înscrie apelându-l pe muzeograful Ovidiu Tercu, coordonatorul manifestării, la telefonul 0746.020.001.

De la prima ediţie, desfăşurată în anul 2008, zeci de gălăţeni, de la elevi la pensionari, participă anual la cursuri, iar mulţi dintre ei sunt prinşi definitiv în mrejele astronomiei şi se înscriu ulterior în Astroclubul „Călin Popovici”.

Articolul precedentDoi profesori au fost eliminaţi pentru copiat din examenul de Titularizare
Articolul următorStrăzile Siderurgiştilor şi 1 Decembrie 1918 vor fi modernizate