Rezultatele parţiale la Evaluarea Naţională: 2.930 de candidaţi promovaţi la Galaţi. Doar patru dintre elevi au obţinut nota 10,00 la examen. 

Ministerul Educaţiei Naţionale a publicat rezultatele parţiale la Evaluarea Naţională pentru clasa a VIII-a. 2.930 de candidaţi, dintre cei 3.646 de elevi prezenţi la ambele probe, au reuşit să obţină medii peste 5,00. Procentul de promovare este la Galaţi de 80,36 la sută.
S-au obţinut patru medii de 10,00, două la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” şi două la Şcoala Gimnazială „Dan Barbilian” (Nr. 43). La polul opus, au fost şi trei note de 1,00, elevii respectivi obţinând doar punctul din oficiu.

Până când se depun contestaţiile 

De ora 14,00, până la ora 20,00, elevii nemulţumiţi de note pot depune astăzi contestaţii.  Elevii care depun contestaţii semnează, alături de părinţi, o declaraţie-tip, în care menţionează că au luat la cunoștinţă că nota pe care o vor obţine la contestaţie poate să le modifice nota inițială fie prin creştere, fie prin descreştere. În cadrul etapei de contestaţii, notele puse după reevaluare sunt cele definitive. Dacă se constată însă că între nota iniţailă şi cea de la contestaţii este o diferenţă mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, președintele comisiei de contestații numeşte o a treia comisie, formată din alţi doi profesori cu experienţă, alții decât cei care au evaluat inițial lucrările în centrul de contestaţii.

Nota pusă de a treia comisie este nota finală a comisiei de contestații şi este definitivă.  Elevii şi părinţii pot să ceară comisiei judeţene de evaluare naţională să vadă una sau toate lucrările de examen ale unui elev. Aceasta se poate face însă numai după afişarea rezultatelor finale, pe 29 iunie.

Articolul precedentȘi-a rănit soţia, după ce a pierdut controlul volanului
Articolul următorDoi tâlhari violenţi, prinşi de poliţiştii tecuceni şi reţinuţi