Primăria municipiului Galați informează că astăzi, de la ora 16.30, se reia circulația autovehiculelor pe bulevardul Siderurgiștilor, pe tronsonul cuprins între străzile  Ghe. Doja și str. Ghe. Asachi, cu patru zile mai devreme față de termenul inițial, ca urmare a lucrărilor realizate până în prezent. Astfel, circulația se va desfășura în continuare pe jumătate de cale, în condițiile anterioare închiderii tronsonului de stradă menționat, o direcție fiind către strada Basarabiei, iar cealaltă către strada Brăilei.

Reamintim că, pentru buna desfășurare a lucrărilor necesare pentru realizarea proiectului „Modernizare linii tramvai și carosabil străzile Siderurgiștilor și 1 Decembrie 1918”, tronsonul menționat a primit aviz pentru restricționarea circulației autovehiculelor pentru perioada 03.08.2020 – 18.08.2020.

Articolul precedentPistoalele Beretta vor înlocui tradiționalele Carpați
Articolul următorUn tată și cei doi fii ai săi și-au făcut dreptate singuri