Noi pistoale vor intra în dotarea Poliției din toată țara.

Nici Galațiul nu face excepție. În dotarea polițiștilor vor intra pistoale Berreta, înlocuindu-le pe tradiționalele Carpați, pe seama cărora au apărut deopotrivă glume și legende. Din comunicatul IGPR prima etapă a contractului de achiiziție a fost finalizată, 10.000 de pistoale fiind recepționate. Conform aceleiași surse citate, noile arme au fost repartizate structurilor de ordine publică, rutieră şi transporturi din Bucureşti, Ilfov, Braşov, Prahova, Constanţa, Vaslui, Iaşi, Galaţi, Cluj, Timiş, Mureş şi Dolj.

„În Bucureşti, au fost recepţionate 2.421 de pistoale, fiind demarată procedura de instruire a personalului şi de pregătire practică, inclusiv trageri în poligon. Efectiv, în Bucureşti, la acest moment, 250 de poliţişti efectuează serviciul cu noile pistoale asupra lor”, se arată în comunicatul IGPR.

Unitățile care se vor bucura de noile achiziții vor trebui să îi instruiască pe polițiști în poligon asupra utilizării pistoalelor, „activitatea de instruire este una primordială, pentru ca serviciul poliţienesc să se desfăşoare în condiţii de siguranţă”, precizează Agerpress.

 

 

Articolul precedentUnitatea mobilă de terapie intensivă va fi mutată
Articolul următorPrimăria Galați – se reia circulația pe tronsonul închis de pe Siderurgiștilor