Un mare parc de aventură va fi construit în Pădurea Gârboavele situată la câţiva kilometri de municipiul Galaţi. Investiţia va fi realizată cu fonduri europene pe o suprafață de peste 8 hectare.

Parcul va avea numeroase trasee şi tiroliene, platforme, scări şi poduri interconectate între copaci, o zonă comercială pentru achiziţionarea de bilete, băuturi răcoritoare şi gustări, foişoare de lemn şi câteva piste pentru biciclişti.

”Gălățenii merită și au nevoie de noi zone de agrement și de relaxare în aer liber. De aceea, în acest moment, în Pădurea Gârboavele amenajăm de la zero un super parc de aventură pe mai bine de 8 hectare. Vor fi amenajate 15 trasee de aventură, cu sute de elemente interconectate prin arbori, la diferite înălțimi, fiecare traseu având un anumit grad de dificultate. Cei mici, dar și adulții își vor încerca rezistența pe trasee precum scara amiralului, fusurile suspendate și podul tibetan. De asemenea, în noul parc de agrement vor fi amenajate două tiroliene, una de 150 de metri și cealaltă de 180 de metri”, a anunțat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Investiția, de peste 1,6 milioane de lei, este realizată cu fonduri europene atrase de către Consiliului Județean Galați.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentProtest în București. Revoltă față de restricții și vaccinare, după decizia CCR, la 2 ani de pandemie
Articolul următorVictorie cu 3-0 pentru Arcada Galați în meciul cu SCM Zalău