Formaţia SC Oţelul Galaţi n-a reuşit să câştige derbyul pentru promovare cu Gloria Buzău, disputat, sâmbătă seara, în etapa a IV-a din Seria I a Ligii a III-a de fotbal.
Meciul pentru care pe stadionul „Oţelul” s-a aprins nocturna prima oară în acest sezon s-a încheiat la egalitate, 0-0. Partida a fost dominată de la un capăt la altul de echipa gazdă, care însă n-a reuşit să-şi creeze foarte multe ocazii de a înscrie.
Cele mai importante şanse de gol i-au apaţinut veteranului Adrian Sălăgeanu, din lovituri libere, la prima dintre ele, în minutul 5, mingea fiind respinsă cu mare dificultate de portarul oaspeţilor.
În repriza secundă, Oțelul a presat ceva mai mult, în căutarea golului de trei puncte, dar Codreanu, Iorga, Stoian şi Matei au ratat puţinele ocazii pe care gazdele le-au avut în acest meci.
Antrenorul Oțelului, Stelian Bordieanu, a folosit în acest meci următoarea formulă de echipă: Iliescu – David, Moglan, Ghiocel, Sălăgeanu – Crihană, I. Codreanu (Chiriac) – Zaharia, Iorga (Vasile), Stoian (Cârjan) – Matei.
După patru etape disputate, Oțelul continuă să conducă în clasamentul seriei, cu 10 puncte, golaveraj 9-0, la egalitate de puncte cu SCM Gloria Buzău (golaveraj 8-2) și CSM Focșani (golaveraj 4-1).
În etapa a V-a, Oțelul, va juca în deplasare, la Bucovina Rădăuți, echipă aflată pe locul 6, cu 9 puncte.