Zece descinderi au avut loc astăzi dimineaţă în judeţele Prahova şi Galaţi, în scopul destructurării unei reţele de proxeneţi. Două dintre percheziţii au avut loc la Galaţi, 22 de persoane ajungând la Poliţia Prahova pentru audieri.
Metoda folosită de membrii reţelei pentru a atrage tinerele fete şi de a le convinge să întreţină relaţii sexuale în numele iubirii este „lover boy”.
Proxenetul îşi convinge victima că o iubeşte şi apoi că ea trebuie să „lucreze” pentru el. Este uimitor cum această metodă încă mai prinde în România, în ciuda avertismentelor autorităţilor şi ale presei în ceea ce îi priveşte pe aceşti profitori sentimentali.
Mai mulţi indivizi din această categorie, din Ploieşti şi Galaţi, sunt acuzaţi că s-au ocupat cu racolarea tinerelor pe care le convingeau că le iubesc şi pe care le determinau mai apoi să se prostitueze. Modus operandi varia, unele fete agăţau clienţii prin abordarea în mediul online, altele, prin metoda clasicaă a agăţatului pe stradă.
Suspecţii aveau şi bastoane cu electroşocuri
În urma sesizărilor şi informaţiilor adunate în ultima perioadă, Poliţia Prahova, cu sprijinul informativ al Direcţiei de Operaţiuni Speciale, al Jandarmeriei şi al Poliţei Galaţi, prin Serviciul de Acţiuni Speciale, a organizat astăzi, 26 septembrie, zece descinderi simultane, la domiciliile suspecţilor. Două dintre aceste au avut loc la noi, 22 de persoane fiind ridicate şi duse la audieri, la IPJ Prahova. În custodia oamenilor legii intrând şi o serie de bunuri care dovedesc că metodele prin care aceştia îşi derulau afacerile nu erau întotdeauna tocmai paşnice.
„De la domiciliile vizate de percheziţii, poliţiştii au ridicat sume de bani, totalizând 10.000 de lei și 1.000 de euro, bijuterii, bastoane cu electroşocuri, telefoane mobile, precum şi alte bunuri ce au fost utilizate în activitatea infracţională”, se arată în comunicatul Poliţiei.
În baza probelor suplimentare adunate la audieri, anchetatorii vor dispune măsurile legale faţă de suspecţi.