O echipă de profesori de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi a fost medaliată la Salonul de Inventică de la Timişoara, pentru parizerul şi colorantul alimentar fără aditivi cancerigeni, produse recompensate, în primăvară, şi la Salonul Internaţional al Cercetării, Inovării şi Inventicii de la Cluj-Napoca.

Juriul bănăţean a fost atras în special de colorantul pe bază de cătină şi sânge, care reduce nitritul rezidual. „Preocupările noastre privind eliminarea azotitului din preparatele din carne, prin utilizarea cătinei ca posibil înlocuitor, ne-au condus la o valorificare superioară a sângelui, un subprodus de abatorizare, care în România nu se foloseşte. Acesta reuşeşte să rezolve problema colorării din punct de vedere organoleptic a preparatelor din carne, fără a păstra riscul de conţinut de azotit rezidual”, a declarat profesorul Petre Alexe, în cadrul unei conferinţe de presă.

Produsul a fost inventat de patru profesori de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”, Maricica Stoica, Liliana Mihalcea, Petru Alexe şi Cristian Dima.

Maricica Stoica, Petru Alexe, Cristian Dima

Aceştia încearcă acum să-i convingă pe industriaşii din domeniu să le folosească invenţia. „Săptămâna viitoare, la o mare fabrică de preparate de carne, vom face experimente industriale, la nivel de zeci de tone, care să confirme posibilitatea de lansare în industrie a acestei idei”, a precizat Petre Alexe.

La Salonul de Invenţii de la Timişoara, profesorii de la „Dunărea de Jos” au fost premiaţi şi pentru parizerul fără adaos de nitrit. Alimentul, care este făcut cu carne de porc şi şrot de cătină, a fost remarcat deoarece în compoziţa sa nu se găseşte azotit de sodiu, un aditiv cancerigen utilizat pentru fixarea culorii cărnii. Produsul, al cărui gust nu diferă de cel al parizerului tradiţional, poate fi fabricat în toate unităţile existente, fără investiţii suplimentare, şi a atras deja atenţia unor agenţi economici.

La salonul de la Timişoara, desfăşurat în perioada 13-15 iunie, au fost prezentate peste 300 de inovaţii ale unor cercetători, antreprenori şi oameni de afaceri din România, China, Rusia, Belarus, Croaţia, Ungaria, Republica Moldova, Muntenegru şi Serbia.

Articolul precedentTurneu internaţional de box, la Galaţi
Articolul următorPăstrarea locurilor de muncă de la ArcelorMittal Galaţi nu poate fi garantată