Un bărbat din Republica Moldova a fost prins de poliţiştii de frontieră de la Oancea în timp ce încerca să treacă Prutul înot spre… Moldova.
Oamenii legii l-au observat pe bărbat cu ajutorul sistemului de termoviziune, la aproximativ 300 de metri de graniţă. Cum prezenţa acestuia în zonă nu era justificată, poliţiştii de frontieră l-au condus la sediul Sectorului Oancea, în vederea stabilirii identităţii.
În urma verificărilor, s-a stabilit că bărbatul are 32 de ani, este cetățean al Republicii Moldova şi intrase legal în România. Conform declaraţiilor sale, moldoveanul voia să ajungă în Italia, de unde avea de gând să-şi cumpere un autoturism. Bărbatul a spus că, în timpul călătoriei prin România, şi-a pierdut actele de identitate şi a decis să se întoarcă în ţara sa. Rămas fără documente, omul a considerat că singura variantă posibilă de a ajunge în Moldova este să treacă Prutul înot. În timp ce căuta un loc propice pentru a traversa râul, a fost depistat de poliţiştii de frontieră de la Oancea.
În baza Acordului de Readmisie încheiat între România şi Republica Moldova, bărbatul va fi predat autorităţilor statului vecin. Polițiștii români continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Totodată, moldoveanului i s-a interzis intrarea pe teritoriul României pe o perioadă de cinci ani.