Ministrul Educației, Valentin Popa, a vizitat, luni, Şcoala Gimnazială Nr. 1 din comuna gălăţeană Bălăşeşti, în cadrul unui turneu prin ţară.

Oficialul guvernamental a discutat cu reprezentanți ai autorităților locale despre identificarea unor soluții concrete pentru instituțiile de învățământ preuniversitar afectate de inundaţii.

La Bălășești, singura şcoală din judeţul Galaţi aflată pe traseul vizitei, ministrul Popa şi oficialii locali au stabilit că este nevoie de reabilitarea acoperișului. În acest sens, în zilele următoare, Primăria va realiza un deviz estimativ în vederea efectuării lucrărilor.

În cadrul discuţiilor a fost analizată și situația unităților de învățământ din județ cu grupuri sanitare în curte. Reţeaua de canalizare din comuna Bălăşeşti este încă în construcţie, astfel că 90% dintre imobilele din localitate au WC-ul în curte.

Rezolvarea acestei situaţii a făcut obiectul discuţiilor staffului ministerial cu autorităţile locale, printre modalitățile reieşite ca viabile fiind includerea școlilor respective în PNDL (Programul Naţional de Dezvoltare Locală) sau într-un program național de reabilitare a acelor unități de învățământ care nu sunt cuprinse în proiecte finanțate cu bani europeni sau guvernamentali.

Pe parcursul turneului, ministrul Valentin Popa a mai vizitat şcolile gimnaziale din Băcel şi Lunca Mărcușului, ambele din județul Covasna.

Articolul precedentSistemul de e-ticketing în transportul public gălăţean face primii paşi
Articolul următorMii de bolnavi de cancer, puși pe drumuri după ce Radioterapia Spitalului Județean Galaţi s-a închis