Ştefan Baltă, de 35 de ani, prorector al Universităţii „Dunărea de Jos”, va asigura conducerea interimară a Organizaţiei Municipale PNL Galaţi. El este membru PNL doar din februarie 2018. Vicepreşedinte al PNL Galaţi, Ştefan Baltă ar putea fi chiar viitor candidat din partea liberalilor la funcţia de primar al Galaţiului.
Ex-preşedintele municipalei PNL Galaţi, Cristian Gîscă, şi-a anunţat demisia din funcţia pe care o deţinea, în cursul zilei de miercuri, 18 iulie. În comunicatul de presă în care îşi anunţa demisia, Cristian Gîscă acuza, printre rânduri, că nu a fost lăsat să facă treabă la PNL Galaţi. „Nu am vrut să mă promovez pe mine, ci am vrut să vin în faţa dumneavoastră cu o organizaţie puternică şi unită, care să prezinte proiecte concrete şi nu poveşti cu ce se poate face, dar nu s-a făcut pentru că „aşteptam momentul potrivit””, a declarat politicianul.
De ce a renunţat la funcţie Cristian Gâscă
Această demisie nu este o surpriză, ea având loc după o perioadă de tensiuni acumulate în interiorul organizaţiei. Săptămâna aceasta, în cadrul Biroului Politic Judeţean PNL, a avut loc o analiză a activităţii Biroului Politic Local al PNL Galaţi. Atunci au fost exprimate o serie de nemulţumiri faţă de rezultatele organizaţiei municipale sub conducerea lui Cristian Gîscă. Acesta a decis să-şi dea demisia.
De asemenea, s-a decis dizolvarea Biroul Politic Local şi desemnarea lui Ştefan Baltă ca preşedinte interimar al Organizaţiei Municipale PNL Galaţi. Acesta a precizat că, la nivelul PNL Galaţi, „vrem să ne unim, nu să ne dezbinăm”, garantând că „are cele mai bune intenţii”.
În toamnă, alegeri pentru Organizaţia Municipală a PNL Galaţi
„Prioritatea imediată va fi aceea de a pune bazele unui nou Birou Politic Local. Avem termen două săptămâni pentru a realiza acest lucru. De asemenea, urmează să prezentăm un plan de acţiune pe termen scurt, dat fiind faptul că, în toamnă, vom avea alegeri pentru Organizaţia Municipală PNL Galaţi”, ne-a declarat Ştefan Baltă.
Ştefan Baltă, în vârstă de 35 ani, este prorector al Universităţii „Dunărea de Jos” şi membru PNL doar din februarie 2018.