Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) s-a întrunit, din nou, astăzi dimineaţă, după ce a fost confirmat cel de-al 14-lea focar de pestă porcină africană, cel din gospodăria situată la ieşirea din municipiul Galaţi, pe strada Toamnei nr. 1. Acolo, autorităţile au ucis deja toţi porcii, încă de sâmbătă. 

După primirea buletinul de confirmare, în cadrul CJSU a fost aprobat Planul de măsuri la confirmare în zona de protecţie şi cea de supraveghere.

A fost stabilită zona de protecţie în jurul focarului, de minimum trei kilometri, nord – până la Brateş, est – pe un meridian ce trece prin latura estică a Zonei Libere, sud – fluviul Dunărea, vest – până la strada Mihai Bravu.

„Niciun animal domestic nu poate intra şi nu poate părăsi o exploataţie din acest areal fără autorizarea medicilor veterinari, iar autorităţile locale vor emite dispoziţii de înştiinţare şi informare a cetăţenilor privind măsurile ce trebuie luate pentru limitarea răspândirii bolii. Este, de asemenea, interzisă ieşirea din exploataţii a cărnii, a produselor din carne de porc, a furajelor, ustensilelor şi a altor obiecte şi deşeuri susceptibile de a transmite pesta porcină africană, iar orice persoană care intră sau iese din exploataţii trebuie să respecte măsurile de igienă stabilite”, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Galaţi.

Zonă de supraveghere de minimum 10 kilometri în jurul focarului

Conform sursei citate, zonă de supraveghere din jurul focarului, de minimum 10 kilometri, cuprinde în acest caz municipiul Galaţi, satul Costi (comuna Vânători), I. C. Brătianu şi Grindu (judeţul Tulcea). „În aceste zone, deplasarea şi transportul porcilor pe drumurile publice sunt interzise, cu excepţia cazului când sunt avizate de autoritatea veterinară; niciun animal domestic nu poate intra sau părăsi o exploataţie fără autorizare; animalele sunt supuse catagrafierii şi supravegherii clinice de către medicii veterinari etc”, se mai arată în comunicatul Prefecturii Galaţi.
Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, acest virus având, însă, impact din punct de vedere economic.

 

Articolul precedentO nouă zi, alt accident de circulație mortal
Articolul următorPeste 150 de elevi gălăţeni au venit la şcoală cu râie şi păduchi