Liderii PSD le-au făcut noi promisiuni cetăţenilor Galaţiului

Liderii PSD, prezenţi vineri la Galaţi, au făcut noi promisiuni, reluând temele din campania electorală: aeroport, drum expres şi şosea de centură.

Astfel, premierul Viorica Dăncilă a declarat că au fost identificate deja modalităţi prin care ar putea fi construit un aeroport între localităţile Galaţi, Brăila şi Focşani. „Avem mai multe soluţii pentru acest aeroport. Chiar duminică vom discuta cu un investitor străin, pentru un parteneriat public-privat”, a declarat Viorica Dăncilă. Aceasta a precizat că peste două săptămâni va avea o întrevedere cu alţi potenţiali investitori ce ar putea fi interesaţi de proiectul aeroportului de la Galaţi.

De asemenea, premierul i-a solicitat ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, să devanseze termenul pentru lansarea licitaţiei publice pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de construcţie a drumului expres Galaţi – Brăila. Termenul pentru licitaţie era sfârşitul lunii august, însă Dăncilă a precizat că a solicitat ca procedura să fie lansată până la sfârşitul lunii iulie.

În acelaşi timp, până la sfârşitul lunii august, trebuie lansată şi licitaţia pentru construcţia centurii municipiului Galaţi. Drumul Mare de Centură, cu o lungime de 33,6 km, ar trebui să lege Giurgiuleştiul de localitațile Vânători și Traian.

Premierul Viorica Dăncilă, noul preşedinte al PSD, ministrul Eugen Teodorovici, ales președinte executiv al partidului, şi Mihai Fifor, secretarul general al formaţiunii, au participat vineri la şedinţa Comitetul Executiv al Organizației Județene Galaţi a PSD.

 

Articolul precedentŞcoala de vară de Astronomie „Priviţi cerul”, ediţia a XII-a
Articolul următorPrimele automate de vânzare a biletelor din Galaţi au fost montate